Leonard Ursea: „La Petrolul s-au făcut progrese importante din punct de vedere managerial, dar – personal – cred că s-a pierdut undeva, pe drum, un dram de spirit, de suflet!”

Dragos Trestioreanu - aug. 23, 2018

În vara lui 2017, la FC Petrolul a fost adus un motivator. Atenție! Nu un psiholog, ci un motivator. Mai apropiat de prima categorie, cu a doua nefiind familiarizat, l-am numit pe domnul Leonard Ursea, motivatorul intrat în familia „lupilor galbeni”, ca fiind psiholog. În iarna trecută, pe vremea când era alături de jucători în cantonamentul de la Cheile Grădiștei, mi-a transmis printr-un coleg de breaslă, cu delicatețea care îl caracterizează și pe care am descoperit-o în dialogurile ulterioare, să nu-l mai numesc psiholog, ci motivator. Ceea ce și era, de fapt.

Dar, încă din turul campionatului de Liga a III-a, fusesem impresionat de-a dreptul de aprecierea de care se bucura în rândul fotbaliștilor echipați în galben și albastru. Exista un respect deosebit față de omul Leo Ursea, mai ales. Cunoscându-l mai mult, în timp, mi-am dat seama că acest respect era pe deplin justificat față de un om inteligent, delicat, repet, care își făcea meseria cu mult suflet, nu detașat. Cu atât mai mult am rămas surprins de despărțirea din vară. Nu îi înțelegeam deloc motivul. Deși a trecut ceva timp, acum am realizat ce se întâmplase. Și vă „spun” și dumneavoastră, mai jos, prin vocea domnului Ursea, pentru a vă da seama despre ce profesionist a pierdut Petrolul! Însă, este o eroare ce poate fi corectată, nu-i așa? O altă calitate a dânsului este sinceritatea maximă. Astfel, a ținut neapărat să precizez că nu este „petrolist de mic”, iar afinitatea față de echipa fanion a Ploieștiului și a Prahovei are legătură cu părinții domniei sale, trecuți la cele sfinte, ambii originari din zona Sângeru. În plus, evident, se adaugă și anul petrecut alături de fotbaliști, la club.

Domnule Leonard Ursea, la puțin timp după ce ați venit la Petrolul, ca motivator, fotbaliștii nu și-au reținut deloc admirația față de modul în care au conlucrat cu dumneavoastră. Cu acest feedback excelent, a surprins despărțirea de club, la finele sezonului trecut. Cum o explicați?

LEONARD URSEA: Nu știu dacă se poate vorbi despre admirație. Nu cred că jucătorii Petrolului m-au admirat! Cred, mai degrabă, că au apreciat modul meu de lucru și, mai ales, faptul că am reușit, chiar dacă doar parțial, să-i fac să se simtă protejați. Iar despre plecarea mea, m-am ferit să intru în amănunte, nefiind genul de om care, după ce merge într-o vizită, se apucă să vorbească despre casa vizitată și despre proprietarii acesteia. Oricum, starea sănătății a fost primul motiv, dar s-ar putea vorbi și despre o viziune diferită asupra modului cum trebuie continuat proiectul!

În lumea fotbalului, definiția de motivator este mai puțin cunoscută. Care este diferența între un psiholog și un motivator, de exemplu?  Cine v-a recomandat să veniți la Petrolul?

L.U.: Este adevărat că, în fotbalul românesc, ideea de a avea un motivator la echipă nu este încă la modă. Nu este considerată benefică. Personal, cred că, mai curând, poate aduce plusvaloare un motivator dedicat, un tip care stă non-stop lângă jucători și care le înțelege trăirile și nevoile, decât un psiholog, fie el și specializat în sport. Dar unul care are contact cu jucătorii o dată, de două ori, pe săptămână. Este doar o părere, luați-o ca atare! Cât despre venirea mea, în vara lui 2017, la Petrolul, se datorează atât lui Dragoș Ferariu, avocatul clubului, care a crezut în calitățile mele, cât și, mai ales, domnului Mădălin Mihailovici. Dânsul este cel care m-a făcut, în cinci minute, să mă alătur proiectului, cu viziunea domniei sale despre “un alt fel de fotbal”, un fotbal curat, fără „împușcături și împușcați”, fără indirecte, fără numere de telefon ale unor arbitri, în agendă, un fotbal jucat cu zâmbetul pe buze și, foarte important de reținut, doar pe teren!

Trecerea rapidă de la „omul boss-ului” la un „prieten adevărat”

Cum ați lucrat cu jucătorii? A fost simplu sau dificil? Erau receptivi? Participau activ la discuții? Existau și reticenți asupra necesității unor astfel de discuții sau care refuzau un dialog liber?

L.U.: Trebuie să recunosc că începutul a fost dificil. Chiar dacă am fost primit bine de căpitanul echipei, Claudiu Tudor, și corect de către staff-ul tehnic al echipei, ideea în sine de a avea tot timpul în mijlocul lor un tip care e consilierul boss-ului i-a făcut pe jucători să fie mai degrabă reticenți. Cu timpul însă, cu răbdare și cu mult tact, am reușit să mă apropii de majoritatea jucătorilor și să le dovedesc, prin modul meu de lucru și prin felul meu de a fi, că prezența în viața echipei poate aduce beneficii.

Ați colaborat cu băieții atât în perioada în care antrenor principal a fost Octavian Grigore, cât și în cea în care l-a înlocuit Romulus Ciobanu. Ce părere aveau despre ceea ce făceați dumneavoastră? La care dintre ei ați observat o deschidere mai mare față de rolul de la echipă? Pe șleau, care dintre ei credea 100%  în utilitatea prezenței dumneavoastră, practic, în staff?

L.U.: Trebuie spus, deschis, că – la început – ambii antrenori au privit cu neîncredere prezența mea zilnică în viața echipei. Ulterior, Tavi Grigore a înțeles că îl pot ajuta, că îi pot semnala anumite aspecte legate de starea psihică sau sufletească a unor jucători, stări asupra cărora un antrenor, oricât de valoros ar fi, nu are nici timpul necesar și nici mecanismele potrivite pentru a le detecta. Concluzia este una clară și fără echivoc. Cu Tavi Grigore am colaborat excelent profesional și, mai mult decât atât, am devenit și buni amici. Sau, cel puțin, mie așa îmi place să cred. Despre relația cu antrenorul Petrolului din returul campionatului trecut, îmi cer scuze, nu vreau să comentez!

Viziuni diferite, tratate cu gentilețe

Dar cu conducerea cum ați colaborat? Președintele executiv Cristi Vlad vă aprecia la fel de mult ca și jucătorii?

L.U.: Cu președintele Petrolului, domnul Cristi Vlad, eu spun că am avut o relație corectă, civilizată,  bazată pe respect. Chiar dacă, uneori, am avut viziuni diferite despre anumite aspecte legate de viața și sănătatea morală a unui club de fotbal, am depășit cu gentilețe aceste momente și ne-am văzut fiecare de munca noastră! Legat de cât de apreciat am fost de dânsul, dacă considera prestația mea utilă, pe perioada cât am facut parte din proiect, cred ca ar fi mai bine să o întrebați pe domnia sa.

Fotbaliștii Petrolului erau firi diferite, nu-i un secret, fiind ceva vizibil cu ochiul liber. Ați avut parte, în consecință, de diverse tipologii. Cum i-ați încadra? Ce tipar l-ați apreciat mai mult?

L.U.: Este foarte adevărat că, într-un vestiar, găsești diferite tipologii de jucători, în funcție de vârstă, educație – aici mă refer și la educația individuală, și la cea sportivă -, cultură și mod de viață. Ce pot sa vă spun cu certitudine este că-i destul de dificil să găsești un numitor comun din punct de vedere al modului de lucru. Eu am preferat – și prefer în continuare – să lucrez individual. Mai exact, cu fiecare jucător în parte. În funcție de personalitatea fiecăruia și – nu în ultimul rând – în funcție de inteligența emoțională a fiecărui jucător. Credeți-mă, nu a fost ușor, dar a fost o reală plăcere să interacționez, zilnic, cu jucători profesioniști și, mai ales, cu suflete de mare calitate.

Ați activat un campionat întreg la Petrolul, pe perioada participării în Liga a III-a. Cum vi s-a părut echipa, în tot acel timp? Puternică din punctul de vedere al moralului sau, dimpotrivă, mai dădea dovadă și de labilitate psihică?

L.U.: În viața unei echipe, indiferent de sport, există și momente de presiune, momente dificile, momente când valoarea parametrilor, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, este în scădere. Aceste momente pot fi depășite – este și crezul meu – doar prin puterea grupului, doar printr-o coagulare a tuturor sentimentelor și trăirilor. Punctul forte al echipei, pe timpul desfășurării activității în liga a treia, a fost grupul!

Cum decurgea colaborarea dintre dumneavoastră, jucători și conducere? Exista vreo imixtiune a celei din urmă în ceea ce făceați cu băieții? A încercat cineva să vă influențeze, în vreun fel sau altul? V-a sugerat cineva că ar fi mai bine să nu fiți strict în ceea ce privește confidențialitatea dintre motivator și fotbalist?

L.U.: Așa cum am mai spus, colaborarea mea cu conducerea executivă a clubului a fost una corectă. E greu de crezut că am fost o persoană agreată în unanimitate. Nici nu am avut pretenția aceasta și nici nu cred că este posibil așa ceva. Aici, ar trebui făcută și o precizare. Mai precis că mare parte din succesul meu profesional, ca și o mare parte din simpatia cu care am fost primit și ulterior înconjurat, se datorează faptului că eram – nota bene! – „și consilierul” domnului Mădălin Mihailovici.

Noul staff tehnic al „lupilor” nu are în vedere un motivator la echipă!

Am observat, pe o bine cunoscută rețea de socializare, că fotbaliștii vă apreciază în continuare foarte mult, deși nu mai conlucrați de ceva vreme. La rândul dumneavoastră, păreți a le fi rămas alături celor care nu mai sunt la Petrolul, vezi și cazul mai recent al lui Raul Botezan. Sunt semne care conduc la nașterea unor întrebări vizavi de faptul că nu mai sunteți la club. Revin la această idee. V-ați mai întoarce la Petrolul, dacă veți mai fi solicitat?

L.U.: Faptul că am rămas în niște raporturi civilizate cu jucătorii, că nu îmi este indiferent de ce se întamplă cu ei, ca oameni, că le urmăresc cu drag și interes drumul prin viață și în sport nu cred că reprezintă decât ceva absolut normal. Oricine gândește altfel, oricine vede ca nefirească legătura mea cu foștii jucători sau cu o parte dintre actualii jucători ai Petrolului face o greșeală. Ba chiar mai mult decât atât, comite o nedreptate! Iar cu privire la întrebarea dumneavoastră despre o posibilă întoarcere a mea la echipă, este greu de spus cu certitudine. Dar, ce pot să vă spun este că, deocamdată, nu cred că se pune problema. Modul de lucru al noului staff tehnic al echipei nu prevede existența la echipă a unui motivator. Și mai este încă un aspect foarte important. În urma raportului de activitate pe care l-am depus la finele campionatului, nu cred că mă mai bucur nici de susținerea și încrederea conducătorilor!

Deși acum din afară, dacă ați face o comparație, cum vedeți proiectul pornit în vara lui 2016 și ajuns în al treilea an? Progresează? Stă pe loc? Regresează? De ce ar mai fi nevoie, în toate cazurile?

L.U.: Nu se poate vorbi despre proiectul demarat în 2016 decât ca despre unul de succes. S-au obținut două promovări consecutive și sper, cu sinceritate, să se bifeze și cea de-a treia. Iar astfel, Petrolul să revină în elita fotbalului românesc. Dacă mă întrebați de minusuri, cred că, la acest capitol, trebuie trecută imaginea – nu mereu cea corectă și adevărată – a domnului Mădălin Mihailovici! Ca și lipsa de recunoștință la adresa domniei sale! O mare parte din reușita acestui proiect – fără a diminua, desigur, din meritele altor factori – se datorează ambiției fantastice a acestui om de a vedea, din nou, Petrolul în rândul campioanelor. Puțini susținători știu cu adevărat sacrificiile pe care le-a făcut și pe care le face și în prezent pentru a susține echipa la un nivel atât de ridicat. Și încă ceva. S-au înregistrat progrese importante din punct de vedere managerial, fără nicio tăgadă, dar – personal – cred că s-a pierdut undeva, pe drum, un dram de spirit, de suflet! Însă, acesta este un capitol sensibil și complex.

Foto: Arhivă personală (în dreapta, în dialog cu prietenul Edward Iordănescu, într-o lojă a arenei Ilie Oană, pe vremea când existau negocieri cu FC Petrolul ale antrenorulului)