Leul s-a apreciat
Redactia -
Moneda naţională şi-a continuat evoluţia apreciativă faţă de principalele valute, excepţie făcând dolarul american, urmare a creşterii acestuia faţă de euro.
Cursul euro a scăzut de la 4,4816 la 4,4793 lei, medie care reprezintă minimul ultimelor aproape şase săptămâni. A fost cea de a cincea şedinţă consecutivă de scădere a euro, perioadă în care media acestuia a scăzut cu peste trei bani.
Piaţa s-a deschis ieri la 4,4890 lei, în creştere cu circa jumătate de ban faţă de închiderea precedentă. Creşterea cererii de lei, pe o piaţă unde volumele de transfer au crescut faţă de şedinţele precedente, au readus euro la 4,48 lei, ulterior sub acesta. Tendinţa s-a menţinut şu după ora 14:00, când cotaţiile erau 4,4740 – 4,4770 lei.
În perioada următoare este de aşteptat ca euro să se menţină între 4,46 şi 4,50 lei, având în vedere că analiştii anticipează o decizie din partea C.A. al BNR de reducere a rezervelor minime obligatorii, într-un efort de stimulare a creditării în lei. Din păcate, în astfel de situaţii băncile au preferat să vândă leii şi să trimită valuta către băncile-mamă.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,2488 la 3,2528 lei. În schimb francul elveţian a coborât la 3,6720 lei, minimul ultimelor patru săptămâni, faţă de 3,6801 lei, vinerea trecută.
Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,3760 – 1,3825 dolari. Moneda americană a trecut, în opinia economiştilor, într-un ciclu de apreciere, declanşat de decizia de politică monetară a Fed de reducere la 55 miliarde de dolari a sumei injectate în economia SUA cât şi de anunţul privind trecere la o majorare a dobânzii-cheie de la jumătatea anului viitor.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro scădea pentru iunie la 1,3770 – 1,3820 dolari iar uncia de aur pe aprilie la 1.318 – 1.327 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00