Liderul Ligii A Prahova nu are mamă, nu are tată, bătând pe toată lumea!

Redactia -

Ceea ce trebuia să fie marele derbi al returului campionatului Ligii A Prahova, care să decidă viitoarea echipă locală calificată la barajul de promovare în Liga a III-a, meciul dintre CSM Câmpina şi Unirea Urlaţi, a fost, până la urmă, un joc oarecare din etapa a XXV-a. Evident, din cauza slăbirii formaţiei oaspete, ca urmare a retragerii fostului sponsor, Ion Mihai, şi a jucătorilor aflaţi în sfera de influenţă a acestuia, trecuţi la Astra II Ploieşti. Duel devenit astfel inegal, cel dintre CSM şi Unirea s-a terminat, firesc, cu un succes, la scor de forfait, al trupei finanţate de către Adrian Nistoroiu şi Virgil Guran şi antrenată de Bogdan Onuţ. Pe „Rafinărie”, golgheterul Marius Vişan, din nou el, Gheorghe Bărăgan, specialistul fazelor fixe, şi junele Cantemir Nicolae – reuşită de generic TV (foto dreapta; Alexandru Neculai) – au adus victoria cu 3-0 (1-0), prin reuşitele lor consemnate în minutele 30, 53 (din penalti) şi, respectiv, 81. Astfel, pentru câmpineni, competiţia s-a transformat – de ceva vreme, de fapt – în… antrenamente cu public! Dacă e bine sau nu, vom vedea la vară, atunci când se va disputa barajul. Totuşi, valoarea şi experienţa unor fotbalişti care au respirat şi aerul eşaloanelor superioare poate o fi o garanţie a competitivităţii unei echipe, chiar în lipsa unor adversari pe măsură, înj prezent.

În partida contra fostei rivale din tur, schimbată semnificativ acum, pe motivul arătat mai sus, Onuţ i-a folosit pe următorii jucători: B. Manea – Puchea, Fl. Nistor (61 – Gânju), V. Sandu (75 – Yao Michel Tanu), Nincă – Bărăgan (cpt) – D. Nae (54 – C. Nicolae), Al. Simion, V. Bunea, Burloiu (73 – Bridinel) – M. Vişan. După cum se observă a revenit pe teren şi Octavian Gânju, accidentat serios într-un meci din grupa preliminară de la „UEFA Region’s Cup”, din Turcia, în toamna trecută. La rândul său, fostul portar şi… atacant al Petrolului şi al defunctei Prahova, Ion Catană, tatăl fotbaliştilor Alexandru Catană, de la Astra II Ploieşti, şi Răzvan Catană (Conpet), a mizat pe următorii combatanţi: Pandelescu (cpt) – Vizinteanu, Maradin, Al. Pârvu, N. Ghiţă – Butoi, G. Rob, G. Ghiţă, Necula (60 – L. Jipa) – Axinte (14 – B. Mihalache; 75 – D. Oancea), Ducu (65 – Cl. Roşu). Ca să vă daţi seama cam ce efectiv are acum formaţia echipată în alb şi bleu, între buturi se află fosta rezervă a formaţiei CS Blejoi, George Cristian Pandelescu (foto dreapta; Alexandru Neculai), uns şi căpitan, iar fundaş central este tot un ex-component al aceleiaşi grupări, tânărul Andrei Nicuşor Maradin! Cel din urmă şi Nicolae Ghiţă au primit Gol_Cantemir_Nicolae_CSM_campina_contra_Urlatiului_sandu_neculaicâte un cartonaş galben ca urmare a fazei în care s-a dictat lovitură de la „11 metri”, de către arbitrul ploieştean Laurenţiu Piciu, pentru al doilea fiind încă un  avertisment încasat, prilej să-şi lase colegii în inferioritate numerică, timp de aproape o repriză.

Celelalte rezultatele ale rundei cu numărul 25 au fost: Petrolistul Boldeşti – CS Blejoi 3-0 (1-0); Chimia Brazi – AFC Băneşti-Urleta 1-2 (0-1); Caraimanul Buşteni – AS Ploieşti 0-2 (0-1); Precizia Breaza – CS Păuleşti 1-3 (1-1); Progresul Drăgăneşti – CSO Plopeni 0-1 (0-1); Brădetul Ştefeşti – AFC Brebu 4-2 (0-1); Voinţa Vadu Părului – Avântul Măneciu 1-5 (0-3); FC Astra II Ploieşti – CS Ceptura 6-1 (2-0). Ceva mai noua secondantă a CSM Câmpina, trupa Petrolistului Boldeşti, confirmă, succesul la trei goluri diferenţă în dauna uneia dintre revelaţiile returului, CS Blejoi, demonstrând că băieţii lui Marian Ilie au disponibilitatea – dacă se va dori şi se va şi putea – ca, în sezonul viitor, de a ataca promovarea. La Ştefeşii a fost consemnată o surpriză, mai ales prin scor, iar victoriile Avântului Măneciu, în deplasare, şi satelitului Astrei Giurgiu, pe terenul de la Ciorani, dovedesc, încă o dată, că 18 echipe sunt prea multe pentru eşalonul de elită judeţean! De remarcat altfel că încă unul dintre fotbaliştii brazilieni de la formaţia antrenată de Dorinel Beznea, mai exact Igor da Silva Arraujo (în vârstă de aproape 19 ani), a reuşit să-şi înscrie numele printre marcatorii din Liga A Prahova. În clasament, conduce CSM Câmpina, cu 63 de puncte, din 23 de partide, podiumul fiind completat de Petrolistul Boldeşti (54, cu un joc mai mult decât liderul), respectiv Unirea Urlaţi (50, tot din 24 de confruntări). De notat însă că ocupanta poziţiei a patra, foarte plăcuta surpriză CS Băneşti Urleta, are tot 50 de puncte, cu un golaveraj mai slab, dar – e drept – şi un meci mai puţin disputat.