Cu privire la situația întreruperii furnizării apei potabile în mai multe localități din județul Prahova, prefectul Daniel Nicodim informează:
“Exploatarea Sistem Zonal (ESZ) a anunțat întreruperea furnizării în data de 28.11.2025, ora 15:30, pentru aproximativ 24 de ore în localitățile alimentate din Stația de Tratare Voila: Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunați, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești (parțial), Vărbilău și Aluniș.
Situația este provocată de nivelul scăzut al apei în Barajul Paltinu (determinat de pregătirile în vederea unor lucrări hidrotehnice la baraj) și de o cantitate mare de aluviuni provenite din râul care alimentează sistemul ESZ, ca urmare a CODULUI PORTOCALIU de fenomene hidrologice (context în care au fost înregistrate creșteri de debite cu turbiditate foarte mare in condițiile unor nivele scazute în Acumularea Paltinu necesare pentru reparațiile la golirea de fund – valorile inregistrate ale turbiditatii nu permit tratarea corespunzatoare a apei).
Cumularea acestor factori a generat un nivel de turbiditate peste limite, afectând calitatea apei brute ce trebuie tratată în vederea potabilizării”.
Prefectul județului Prahova a convocat în regim de urgență o ședință de lucru la care au participat reprezentanții:
– Exploatării Sistem Zonal
– Administrației Naționale Apele Române
– Consiliului Județean Prahova
– Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova
– Direcției de Sănătate Publică Prahova
– Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova
– Direcției Județene de Mediu Prahova
– GNM – Comisariatul Județean Prahova
– Hidro Prahova
– Hidroelectrica.
Ce măsuri s-au luat
Reprezentanții Apelor Române și cei ai Hidroelectrica au realizat schimbarea filtrelor la Barajul Paltinu, iar în acest moment a început uzinarea cu un debit de cca 2m3/s, urmând ca în funcție de nivelul de turbiditate să se analizeze posibilitatea de a trata apa.
Reprezentanții instituțiilor convocate la sediul Prefecturii lucrează pentru a identifica soluții tehnice, în scopul asigurării unui debit minim și a calității corespunzătoare a apei brute care să permită tratarea apei în vederea reluării alimentării cu apa potabilă în localități.
Prefectul Daniel Nicodim a solicitat operatorului regional Hidro Prahova să asigure distribuția cu apă potabilă din surse alternative prin intermediul rezervoarelor IBC, până la reluarea alimentării cu apă potabilă. Concomitent, se caută soluții pentru suplimentarea rezervoarelor IBC, dacă situația o va impune.
Având în vedere situația meteo, creșterea turbiditatii și volumul mic de apă din lacul de acumulare Paltinu, specialiștii estimează, pe baza datelor cunoscute la acest moment, că reluarea furnizării apei potabile se poate face după un interval minim de 72 ore de la încetarea precipitațiilor și în condițiile scăderii turbidității pentru a se putea trata apa în Stația de Tratare Voila.
Instituția Prefectului Județul Prahova va informa cetățenii periodic despre evoluția situației. Prefectul va monitoriza situația până la reluarea furnizării în condiții controlate și de siguranță, conform limitelor prevăzute de OG nr.7/2023.