Livada cu Cireşi, o frumoasă reuşită pentru Păuleşti

Daniel Dimache -

Livada cu Cireşi, o frumoasă reuşită pentru Păuleşti

La Păuleşti, în weekend, a avut loc cea de-a cincea ediţie a concursului de ciclism mountain bike Livada cu Cireşi, întrecere inclusă în cadrul evenimentelor „Riders Club” şi organizată de Adrian Niţu, un fost ciclist de performanţă, medaliat la nivel naţional şi component al echipei României. La cea de-a 5-a editie, Livada cu Ciresi a oferit o experienţă interesantă de Mountain Bike în mijlocul verii! Concursul de la Păuleşti a rupt monotonia turelor de la câmpie, fără diferenţe mari de nivel şi a surprins prin varietatea si accesibilitatea track-urilor.
„Traseele, conturate cu atenţie printre dealuri si păduri, oferă oricărui pasionat de sportul pe două roţi senzaţii grozave, în chip de porţiuni solicitante, poteci numai bune de gonit în viteză şi coborâri euforice. Livada cu Ciresi are pregatită o mică escapadă pentru toţi!”, a relatat situl de specialitate Riders Club.
La această ediţie, la categoria principală (traseul „Epic”), desfăşurată pe cea mai mare distanţă (50 km), au participat 42 de sportivi, iar câştigător a fost ploieşteanul Andrei Cojanu, care a trecut linia de sosire într-o oră, şase minute şi 22 de secunde.
La concursul de la Păuleşti, Cojanu a fost urmat, pe podium, de către Tudor Căzăceanu, din Bucureşti, cu timpul de 1:07.55, respectiv de Constantin Dumitrană, din Mioveni, cu timpul de 1:11.06.
Pe traseul standard, de 36 km, învingător a fost Vlad Niţoiu (Rm. Vâlcea, 52.57 minute), în vreme ce pe traseul scurt (18 km) s-a impus Gabriel Farcaş (Focşani, 1:03.21 ore), iar la categoria „Family” (7 km) a câştigat Luca Bodareu (Bucureşti, 25.26 minute).
Toate rezultatele concursului le puteţi găsi aici.