Lucrări în Mitică Apostol, Parcul Municipal Vest, Pictor Rosenthal şi la Creşa Upetrom
Redactia -

Primarul Mihai Polițeanu a fost pe teren, în mai multe zone din Ploiești, pentru a urmări stadiul lucrărilor aflate în derulare.
Cartierul Mitică Apostol
Au început lucrările pentru microstația de epurare, iar rețeaua de apă a cartierului avansează. Până acum, aproape jumătate dintre străzile din Faza I (zona nordică) sunt finalizate. De săptămâna viitoare se trece la branșamente, iar după câteva luni va fi dat drumul la apă. Ulterior, lucrările vor continua în Faza II (zona sudică). Va începe și execuția rețelei de canalizare.
Parcul Municipal Vest
Lucrările la amenajarea primului loc de joacă incluziv din Prahova, un proiect realizat de Pădurea Copiilor cu sprijinul Rompetrol – KMG International, sunt aproape finalizate. În aceste zile se pune la punct sistemul de aspersie și gazonul, urmând ca locul să fie deschis copiilor foarte curând.
Cartierul Pictor Rosenthal
Proiectul european de regenerare urbană se apropie de final. În prezent se lucrează la racordurile de canalizare rămase pe strada Mircea cel Bătrân, după care urmează asfaltările și corectarea micilor erori constatate. Termenul de finalizare este luna octombrie – început de noiembrie.
Cresa Upetrom
Lucrările la noul loc de joacă sunt aproape finalizate, iar până la finalul săptămânii va fi recepționat.

![Razie a poliţiei în zona Halelor Centrale din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2022/10/hale-centrale-renovare-2.jpg)

![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)