Lucrările la Staţia de Tratare Voila, amânate
Redactia -

În urma comunicatului transmis de Exploatare Sistem Zonal (ESZ), privind oprirea alimentării cu apă din Stația de Tratare Voila pentru o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 31 martie 2026, au avut loc discuții cu factorii de decizie din cadrul companiei, transmite Consiliul Judeţean Prahova.
▪︎ În urma acestor discuții, s-a convenit amânarea lucrărilor anunțate inițial, astfel încât intervențiile să fie corelate și programate într-un mod care să permită gestionarea alimentării cu apă pe durata acestora, fără a afecta major populația.
▪︎ Decizia inițială, comunicată unilateral de ESZ, a fost reevaluată, fiind stabilită necesitatea unei coordonări mai bune între operatorii implicați, pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții controlate și cu un impact cât mai redus asupra locuitorilor.
▪︎ În cursul săptămânii viitoare, echipele tehnice ale Hidro Prahova S.A. și ESZ vor avea întâlniri de lucru pentru stabilirea modului de desfășurare a intervențiilor și a unui calendar adaptat realităților din teren, astfel încât furnizarea apei să poată fi menținută în parametri funcționali pe durata lucrărilor.
▪︎ Consiliul Județean Prahova va urmări îndeaproape evoluția acestor discuții și va reveni cu informații actualizate.
▪︎ Prioritatea rămâne limitarea disconfortului pentru cetățeni și gestionarea responsabilă a intervențiilor care afectează serviciile esențiale.

