Lucrările la Spitalul de Pediatrie, gata să înceapă. Anunţul făcut de către deputatul Ion Eparu

Redactia -

Deputatul Ion Eparu a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că în curând ar putea începe lucrările de amenajare a noului Spital de Pediatrie Ploieşti, fosta clădire Petrom. Iată ce a afirmat deputatul ploieştean: „Proiectul de amenajare a noului Spital de Pediatrie din Ploiești este aproape de a fi demarat. Aflat acum în etapa de evaluare a ofertelor, este posibil ca până la sfârșitul lunii februarie să fie semnat contractul de execuție a lucrărilor. Valoarea totală estimată a contractului este de 119.921.757 lei fără TVA, reprezentând, cumulat, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj presupuse de reconversia clădirii, de extinderea parterului şi de reconfigurarea spaţiului urban adiacent, precum şi valoarea dotărilor specifice, constând în aparatură şi echipamente medicale de ultimă generaţie.”