„Lupii” au găsit prada perfectă sub Tâmpa: set la zero în fața Tărlungeniului!

Dragos Trestioreanu -

„Lupii” au găsit prada perfectă sub Tâmpa: set la zero în fața Tărlungeniului!

Meciul de la Brașov, de pe arena Silviu Ploieșteanu-Tineretului, de miercuri seară, din „16”-imile Cupei României-Timișoreana, cu Unirea Tărlungeni, nu a început prea grozav pentru Petrolul, trei componenți ai acesteia din urmă primind cartonașe galbene la foc continuu, din partea centralului ilfovean Ionuț Coza. Obșinuitul Ropotan, după 90 de secunde de la primul fluier, Benga – după alte patru minute, și Faug-Porret, când abia trecuse de primul sfert de oră al întâlnirii! Deci, doi din linia defenisvă și un închizător. A fost de-ajuns însă ca… brașoveanul Benga, căpitan în acest joc, să-l accidenteze pe omologul lui din tabăra Unirii, Liviu Nicolae, și gazdele partidei să se trezească, repede, fără vârful împins, înlocuitorul lui, ex-prim divizionarul Coman, fiind acum o palidă umbră a atacantului de altădată. Dar, nu numai din acest motiv, Petrolul a dominat întregul duel, 93 din 93 de minute efective jucate, și a marcat doar cu un gol mai puțin decât o făcuse în primele 11 etape ale campionatului Ligii I!

Din nou, Zoubir (foto, depășindu-l pe George Vlăsceanu; www.dolcesport.ro) a fost la pupitru, a avut primul șut cadrat, scos cu piciorul de către junele portar advers, Muțiu, a ratat prima mare ocazie, reluând în plasa laterală, de pe stânga, a centrat la faza în care Sorin Marin – a acuzat lipsa de comunicare cu ai săi colegi din apărare! – a acordat facil un corner, din care a ieșit deschiderea scorului, a centrat din nou la al doilea gol și a avut assist la al treilea, a mai irosit o ocazie mare și a ieșit, apoi, de pe teren, în aplauzele entuziastei galerii deplasate la arena de la poalele Tâmpei. Interesant este că, integralist după multă vreme, Tamuz a finalizat două acțiuni superbe, iar – dintre celelalte patru reușite – două au fost ale unor fotbaliști aflați la primul lor gol în echipamentul Petrolului, Milinceanu și Lemnaru. A fost, finalmente, un 6-0 sec, după 2-0, la pauză, unul fără dubii. Astfel, Eusebiu Tudor a bifat primul succes de când a devenit antrenorul principal al Petrolului, într-un al doilea mandat al său, de data aceasta în primul eșalon.

Cum s-au înscris golurile

1-0 (minutul 30): Zoubir a centrat de pe stânga și, speriat de un oponent aflat totuși la destulă distanță de el, Marin a trimis în afara terenului, în corner. A executat, înalt și lung, Varga, iar BENGA a sărit mai sus decât doi apărători ai Unirii și a trimis, cu capul, de la 10 metri, din unghi de 45 dee grade, lângă bara din dreapta, Muțiu plonjând tardiv;

2-0 (minutul 38): același Zoubir i-a suflat mingea lui Vlăsceanu, a avansat tot pe stânga, a centrat pe partea opusă, Varga a recentrat, cu capul, pe linia careului mic, pentru voleul lui TAMUZ, fără speranțe pentru tânărul goal-keeper al Tărlungeniului;

3-0 (minutul 47): din nou, Zoubir a pus o minge – deviată de un fundaș al Unirii – pentru VARGA, cel care a pivotat în colțul lui „6 metri”, pe stânga, și a șutat superb, ulterior, sub bară, la colțul scurt;

4-0 (minutul 78): Marinescu a executat o lovitură de la colțul terenului, de pe dreapta, Lemnaru a reluat cu capul, de la prima bară, Muțiu a respins tot în lateral, iar MILINCEANU, la prima atingere de balon, a șutat cu pământul, portarul Tălungeniului boxând mingea sub bară, în plasă;

5-0 (minutul 85): Tamuz i-a trimis o pasă „printre” lui LEMNARU, care l-a driblat elegant pe apărătorul buturilor adverse și a trimis, apoi, în poarta goală, de la 8 metri, din lateral stânga;

6-0 (minutul 90): arbitrul Coza a lăsat foarte bine avantaj la un atac de cartonaș asupra lui Milinceanu, Varga i-a pasat pe dreapta lui Lemnaru, a cărui pasă perfectă, din prima, a fost reluată de TAMUZ, de la 7 metri, din poziție centrală, pe lângă Muțiu.

Evoluția învingătorilor

În perspectiva confruntării dificile de sâmbătă, 26 septembrie 2015, de la Ovidiu, cu Viitorul, din runda cu numărul 12 a campionatului Ligii I, Sebi Tudor și-a menajat doi titulari, Pecanha și Moussa, apelând la o formulă diferită la Brașov, în fața Unirii Tărlungeni. Și i-a ieșit pe deplin. Iată cum au evoluat cei care au intrat pe un gazon cu adevărat foarte bun al arenei de la Brașov:

  • Cobrea nu a prea avut de lucru, mai degrabă el… făcându-și de lucru din cauza unor erori neforțate, dar care, din  fericire, au rămas fără urmări pe tabela de marcaj. Nota 6;
  • Peteleu a prins, în sfârșit, un meci întreg, a fost ceva mai bun ca altădată, însă are obiceiul de a strica acțiuni frumoase ale sale prin intrarea în… adversari. Nota 6.5;
  • Benga a jucat în nota lui, adică foarte bine, s-a apărat OK, fiind mai atent după ce a primit, în debutul meciului un avertisment, a urcat la fazele fixe și i-a ieșit deschiderea scorului. Nota 7.5;
  • Genev a fost din nou depășit în puținele faze de atac ale ardelenilor, odată chiar de către un junior de 18 ani, Monea. Nu dă semne că s-ar încadra cum trebuie în echipă. Nota 6;
  • Faug-Porret nu a mai avut erori în defensivă, dar nu a ajutat iar, cum se cuvine, ofensiva, în condițiile unui joc contra unei formații modeste. Nota 6.5;
  • Bucșa rămâne constant în evoluții, însă nu la nivelul mijlocașilor centrali avuți de Petrolul în ultimele trei sezoane. Își face treaba cum poate, dar nu strălucește nici măcar în fața unei divizionare secunde de subsolul ierarhiei. Nota 6.5;
  • Ropotan, dacă nu „ar cere”, partidă după partidă, cartonașe, indiferent de culoarea lor, ar fi un câștig. Îi este superior valoric colegului mijlocaș central, însă, avertizat de la bun început,  l-a obligat pe antrenorul lui să-l scoată după nici o oră de joc, deși era odihnit ulterior ispășirii etapei de suspendare, în meciul contra Craiovei. Nota 6.5;
  • Lemnaru a avut o primă repriză dezastruoasă, fiind parcă un… amator. Noroc că și-a revenit după pauză, intrând tot mai mult în joc și având și realizări, care l-au mai salvat. Cum a punctat o dată și a avut și un assist, s-a scos, cum se zice. Nota 7;
  • Zoubir a făcut iar jocul echipei sale, este cel mai bun fotbalist cu mingea la picior din Liga I, driblează ca un… fost jucător de futsal, are curaj să tragă la poartă, o face destul de bine, lipsindu-i încă forța. Când va și finaliza, ci nu se va mulțumi doar cu assisturile, va fi una dintre vedetele primului eșalon. Nota 7.5;
  • Varga a fost cvasi-inexistent cât a jucat pe aripa stânga. Trecut pe dreapta, în prima repriză, a renăscut brusc. Cu un assist și un gol de generic, s-a remarcat și când  i s-a comandat să treacă pe partea lui preferată. A redevenit el, fotbalistul mare speranță de cândva. Nota 8;
  • Tamuz se apropie de cel de altădată. Adică, de atacantul letal care era din momentul în care a venit la Petrolul și până s-a anunțat… intrarea în insolvență! „Dubla” de la Brașov poate că l-a descătușat și va fi iar atacantul golgheter cum era (re)cunoscut. Nota 8.5;
  • Marinescu a jucat așa cum îl știm. A ținut mult de minge, a bătut o lovitură liberă mult peste buturi, a mai tras încă o dată tot mult prea sus, dar nu i se poate reproșa că refuză jocul, ba dimpotrivă. Nota 6.5;
  • Beța a fost trimis pe teren ca fundaș stânga și nu a făcut greșeli, dar nici nu a avut timp să se avânte în atac, așa cum mai obișnuiește. Nota 6.5;
  • Milinceanu a prins și el minute, în fine, dar nu prea multe, însă a fost destul să fie eficient o dată și să fie inclus și în… schema ultimului gol. Nu se știe totuiși ce-ar putea arăta într-un meci cu un adversar greu.  Nota 7.