Cadou de la Moș Crăciun pentru FC Petrolul: iernează cu un loc mai sus! Marius Măldărășanu și jucătorii săi de la Hermannstadt au fost penalizați cu 9 puncte de FRF și au picat trei poziții!

Dragos Trestioreanu -

Cadou de la Moș Crăciun pentru FC Petrolul: iernează cu un loc mai sus! Marius Măldărășanu și jucătorii săi de la Hermannstadt au fost penalizați cu 9 puncte de FRF și au picat trei poziții!

După etapa XXI-a a Superligii, desfășurată în week-end-ul trecut, dar nu numai, FC Petrolul Ploiești, nou-promovată, a terminat anul pe un onorant loc al optulea, în ierarhie, fiind depășită de Hermannstadt, dar și de Sepsi Sfântu Gheorghe, cea care pierduse la potou, să-i zic așa, „lupta” cu sibienii. Trupa lui Marius Măldărășanu (foto mijloc, în dreapta) urcase până pe poziția a VI-a, ultima din zona de play-off, după victoria obținută la cea din urmă fază a jocului de la CFR Cluj (foto jos). Distanțe foarte mici, însă, de puncte între două foste divizionare secunde și o câștigătoare en-titre a Cupei României, au fost la finele lui 2022: 33 (Sibiul), 32 (Sfântu Gheorghe) și, respectiv, 30 (Ploiești). Astăzi însă, pe 23 decembrie, a fost amorsată „bomba”: pe drept mult lăudatul mai sus-numit Marius Măldărășanu, antrenorul principal al Hermannstadtului, și merituoșii elevi ai săi au fost penalizați, dar nu din vina lor, cu nu mai puțin de 9 puncte și au picat astfel de pe a șasea pe a noua poziție a clasamentului!!! Sepsi a revenit în zona de play-off, iar Petrolul a preluat „șefia” play-out-ului (locul 7)!

Comisia de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a descoperit o datorie neonorată până la data de 30 noiembrie a.c. de către clubul sibian și l-a penalizat cu nu mai puțin, repet, de 9 puncte, ducându-i echipa în zona de play-out. Acolo unde s-a prăbușit, cu 24 de puncte, de pe ultimul loc din play-off. Deși nu este bine a te bucura de răul altuia, mai ales când, o scriu din nou, vina nu este a celor care au dus formația pe fabulosul loc 6 pentru o nou-promovată, cu siguranță că în birourile din globul de sticlă de la „Ilie Oană”, și nu doar acolo acolo, satisfacția a fost de nedisimulat. Căci, vorba aceea, nu-i problema găzarilor ce s-a întâmplat la Hermannstadt!

Totuși, ploieșteanul Măldărășanu – finul antrenorului principal al „lupilor”, Nae Constantin (foto mijloc, în stânga) – a anunțat că a fost sunat de unul dintre patronii sibienilor care l-a informat că speța va fi rezolvată în trei săptămâni, maximum o lună, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Asta deoarece la judecata de la FRF nu s-a ținut cont că suma datorată, una destul de mică potrivit tehnicianului, era parte din vechiul plan de reorganizare al insolventului club ardelean. Cum cel nou a fost aprobat abia la jumătatea acestei luni, banii din cel vechi nu au mai fost achitați, ci alții, mai mulți, din cel actual. Dar comisia de la FRF a judecat pe datele de până la 30 noiembrie și a dat verdictul în consecință. Bizar este că, deși cunoștea astfel de detalii, clubul din Sibiu a stat „la cutie”, tăcând, iar acum trebuie să rezolve problema plătind alți bani, la TAS. Până atunci, s-ar părea că Marius Măldărășanu îl va pierde pe atacantul Valentin Buhăcianu, prima rezervă a proaspătului internațional Daniel Paraschiv, cel originar din Moldova de peste Prut. Se zvonește că Buhăcianu va pleca la Politehnica Iași, echipă de pe locul secund al Ligii a II-a, la terminarea anului. Dar, nu cred că vor fi singurele plecări, și Baba Alhassan, și mai sus-amintitul Paraschiv având, se zice, oferte.

Foto: www.digisport.ro și www.fcpetrolul.ro