Măgurele: S-au semnat contractele pentru reţeaua de canalizare şi reabilitarea Şcolii Vechi

Redactia -

Măgurele: S-au semnat contractele pentru reţeaua de canalizare şi reabilitarea Şcolii Vechi

Primăria comunei Măgurele a reuşit să obţină finanţare prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) pentru realizarea a două importante proiecte locale: introducerea reţelei de canalizare în comuna Măgurele şi reabilitarea şi modernizarea localului Şcolii Vechi Măgurele. Recent au fost semnate şi contractele de finanţare pentru aceste două investiţii, etapă după care se va trece la organizarea licitaţiei şi la execuţia lucrărilor.
În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, conducta magistrală care va fi realizată în această etapă va merge de-a lungul DN1A şi va traversa întreaga localitate, de la Coada Malului, din zona podului rutier peste Teleajen şi până la Iazu, acolo unde va fi construită staţia de epurare. Durata de execuţie a lucrărilor va fi de trei ani de la semnarea contractului.
Cât priveşte Şcoala Veche Măgurele, aici se va interveni atât la structură cât şi la acoperiş; de asemenea, se vor realiza compartimentări şi amenajări interioare, unitatea urmând a fi dotată cu aparatură şi mobilier – toate noi.
La finalizarea lucrărilor, chiar dacă are mai bine de 100 de ani, şcoala va fi modernă, urmând a avea mobilier şi dotări de ultimă generaţie, oferind, de asemenea, şi confort elevilor şi profesorilor. La redeschiderea unităţii, la Măgurele se va învăţa într-o singură serie, de dimineaţă. Este ştiut faptul că învăţând de dimineaţă, elevii au un randament crescut şi, în plus, după orele de curs au timp suficient pentru a-şi face temele pentru a doua zi, dar şi pentru odihnă şi alte activităţi.