Maşină furată din Bucureşti, găsită în comuna Ariceştii Rahtivani

Redactia -

Maşină furată din Bucureşti, găsită în comuna Ariceştii Rahtivani

În ziua de 5.06.2013, polițiștii postului comunal Ariceștii Rahtivani au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul ca pe raza comunei, într-o lizieră situată pe partea dreaptă a drumului județean ce face legătura între D.N.72 și com. Tîrgșorul Vechi, se află abandonat un autoturism. În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificat un autoturism, care prezenta urme de forțare la nivelul sistemelor de închidere. Procedând la verificarea acestuia s-a stabilit faptul că a fost furat la data de 31.05.2013 din municipiul București. Autoturismul a fost ridicat de către lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.J.P. Prahova, în vederea predării către partea vătămată.