Mare-i grădina fotbalului nostru: Rednic revine, curând, la Ploiești ca… adversar!

Dragos Trestioreanu -

Mare-i grădina fotbalului nostru: Rednic revine, curând, la Ploiești ca… adversar!

Rezilierea pe nepusă masă a contractului cu SC FC Petrolul a lui Mircea Rednic (foto; www.fcpetrolul.ro), antrenorul principal instalat în pauza de iarnă pe banca trupei găzarilor, a uimit, într-un fel. Nu neapărat că s-a întâmplat, rezultatele, ca și unele conflicte cu jucătorii, justificând o astfel de decizie, ci fiindcă era de așteptat la finele sezonului, ci nu cu patru etape înainte de încheierea actualei ediții de campionat a Ligii I. Dacă ieri, părțile au bătut palma – știți deja cum: amiabil, evident! -, astăzi s-a elucidat și micul mister al grabei despărțirii tehnicianului de clubul la care, atunci când a venit, spunea că vrea să-l ajute drept mulțumire pentru că i s-a permis, în primul mandat, să plece (tot) peste noapte! Recunoștința nu a durat decât patru luni, deși se mai vorbea chiar de încă un sezon de rămas aici. Între timp însă, cel poreclit „Strâmbul” mai… bătuse o palmă! Da, tocmai cu… adversara Petrolului, de pe arena Ilie Oană, din runda cu numărul 33, Dinamo București! Mare-i grădina fotbalului nostru!

Acum, chiar dacă știe toate secretele clubului găzarilor, precum și calitățile, și defectele foștilor jucători, asta nu înseamnă că Mircea Rednic își poate mulțumi atunci, 100%, noii șefi – în frunte cu Ionuț Negoiță și, mai ales, Dinu Gheorghe, cel care îl pusese în cap de listă. Asta deoarece timpul (al doilea) lui Flavius Stoican expirase după eșecul din așa-zisul „Derby de România”, deși o titulatură tot mai forțată. Ce va fi cu puține zile înainte de a se lăsa cortina peste sezonul 2014-2015 al celui dintâi eșalon? Un duel între un fost recent colaborator ajutat – de fapt, condus! – de un mai vechi colaborator al aceluiași șef. Mihai Teja & Valentin Sinescu versus Mircea Rednic!!! Fără secrete, fără miză! Măcar… circ să nu fie!