Maşină de poliţie locală, lovită de tren la Dumbrava. Poliţist decedat

Daniel Dimache -

Maşină de poliţie locală, lovită de tren la Dumbrava. Poliţist decedat

Astăzi, în jurul orei 15:30, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos, comuna Dumbrava, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție locală, care a fost lovită de un tren privat (Personalul nr. 16680), care circula pe ruta Urziceni-Ploiesti.

În autospecială se aflau 2 jandarmi, un ofițer de poliție națională și un polițist local. Poliţistul local a rămas încarcerat după accident, fiind inconştient.

La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, unul de stingere și unul de prim ajutor.

Din nefericire, polițistul local, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat, ceilalți 3 ocupanți fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Un bărbat de 47 ani şi bărbat 52 ani au suferit traumatisme toracice, precum şi la membrele superioare şi inferioare, iar un bărbat în vârstă de 36 ani a suferit un traumatism hemitorace drept şi şold.

În tren se aflau 10 persoane care au refuzat examinarea medicală.