Maşină lovită de tren în Slănic

Redactia -

Maşină lovită de tren în Slănic

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au fost sesizați, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată pe strada Calea Ploiești, din orașul Slănic.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat faptul că, un conducător auto, de 56 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Calea Ploiești, din orașul Slănic, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată corespunzător, autoturismul ar fi fost acroșat de un tren de călători care se deplasa pe ruta Ploiești-Slănic.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a patru pasageri, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugerea sau semnalizarea falsă.