Măsuri de ordine publică la meciul Petrolul Ploieşti – Unirea Slobozia

Redactia -

Măsuri de ordine publică la meciul Petrolul Ploieşti – Unirea Slobozia

Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, va lua măsuri pentru desfăşurarea, în condiţii de siguranţă, a partidei de fotbal din Super Liga României, dintre echipele ACS Petrolul 52 şi AFC Unirea 04 Slobozia, programată marţi, 03.02.2026, începând cu orele 16.00, pe stadionul „Ilie Oană” din Municipiul Ploieşti.

Traficul rutier va fi restricţionat la nevoie, în zonă adiacentă arenei sportive.
Accesul spectatorilor se va face astfel:
– Pentru Tribuna 0 şi Tribuna 1 – prin strada Stadionului
– Pentru Tribuna 2 – prin strada Mihai Bravu.
– Pentru Peluza 1 – prin strada Alexandru Vlahuţă.
– Pentru Peluza 2, sectoarele destinate gazdelor – prin strada Mihai Bravu.

Publicitate

Intrarea suporterilor echipei oaspete în incinta stadionului se va face pe Strada Latină.

Spectatorii vor putea intra începând cu ora 14:00, pe baza biletelor şi abonamentelor puse la dispoziţie de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide toată arena.

Accesul suporterilor, urmărirea respectării măsurilor de securitate, îndrumarea şi supravegherea persoanelor în interiorul arenei sportive se realizează, potrivit legii, de către agenţii societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/ 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi desfăşurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanţii la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuşi unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfăşurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancţionate contravenţional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice.

Potrivit legislaţiei în vigoare, organizatorul are obligaţia să se asigure că distribuirea băuturilor a căror comercializare este permisă în arena sportivă se face numai în pahare din hârtie sau din material plastic.

Pentru bună desfăşurare a evenimentului, recomandăm spectatorilor:
– Să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
– Să manifeste răbdare pe timpul verificărilor la intrarea în arena sportivă, precum şi după terminarea partidei, la ieşirea din stadion;
– Să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
– Părinţii să-şi supravegheze cu atenţie sporită copiii;
– Să respecte indicaţiile agenţilor de securitate ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator;
– Să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice;
– Să aibă în vedere faptul că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice.