Măsuri drastice luate de Primăria Ploieşti pentru prevenirea coronavirusului

Daniel Dimache -

Măsuri drastice luate de Primăria Ploieşti pentru prevenirea coronavirusului

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a dispus, astăzi, luarea unor măsuri suplimentare în contextul evoluției epidemiei de coronavirus COVID-19.

Măsurile respective vor fi adoptate  la nivelul aparatului propriu al Primăriei Municipiului Ploiești precum și la nivelul instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești.

Astfel, se suspendă activitățile publice, cât si cele private, desfășurate în interiorul incintelor instituțiilor de cultură și sportive aflate sub autoritatea Municipiului Ploiești, respectiv: Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Casa de Cultură I.L.Caragiale”, Clubul Sportiv Municipal.

Totodată, se suspendă orice activitate cultural-artistică, educativă, religioasă și sportivă  în incinta sălilor aparținând Municipiului Ploiești.

În același context, sălile de ședință din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești se vor dezinfecta după fiecare utilizare.

Cetățenilor care apelează la serviciile instituției nu li se va mai permite accesul în clădire. Aceștia vor staționa la intrarea in instituție, unde va coborî reprezentantul compartimentului de specialitate, care îi poate acorda informațiile necesare. Numai dacă este nevoie, în fiecare dimineață, directorii șișefii de serviciu vor solicita, sub semnătură personală, aprobarea pentru persoanele din exteriorul instituției care ar trebui să intre în clădire în ziua respectivă. Lista aprobată de Administratorul Public al Municipiului Ploiești va fi transmisă la intrarea în clădire personalului de pază de la Poliția Locală Ploiești.

De asemenea, orice cetățean  va intra in instituție doar după ce va fi notat în registrul de intrare cu nume, prenume, adresa, persoana la care trebuie să ajungă în cadrul instituției. Funcționarul public va coborî să preia cetățeanul sau să rezolve problema, în spațiul amenajat pentru public, la intrarea principală.