Măsuri pentru a nu fi probleme de Bobotează

Redactia -

Măsuri pentru a nu fi probleme de Bobotează

MĂSURI SUPLIMENTARE ÎN ZONA LĂCAȘURILOR DE CULT Din dispoziția șefului Poliției Române, peste 12.600 de polițiști vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru că cetățenii să petreacă în siguranță de Bobotează.

Pentru desfășurarea, în liniște, a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), 12.645 de polițiști vor acționa în sistem integrat, zilnic, la nivel național, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine și siguranță publică.

Întrucât sunt preconizate a se desfășura manifestări religioase la peste 15.400 lăcașuri de cult, polițiștii vor asigura ordinea și liniștea publică, pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere și fluidizarea traficului rutier în zona lăcașurilor de cult.

***

Poliția Română sfătuiește cetățenii care intenționează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale și să evite conflictele de orice natură.

Astfel, recomandăm cetățenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior al hainei. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genți și poșete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcașului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de valoare.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile agenților rutieri și să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.