Măsuri speciale pentru slujba de Izvorul Tămăduirii, la Mânăstirea Ghighiu

Redactia -

Măsuri speciale pentru slujba de Izvorul Tămăduirii, la Mânăstirea Ghighiu

Vineri, 21 aprilie 2023, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, alături de lucrătorii din cadrul Poliției Județene Prahova, ISU Prahova și Poliția Locală Bărcănești, vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul sărbătorii religioase  Izvorul Tămăduirii,  la Mănăstirea Ghighiu.

La manifestarea religioasă estimăm participarea unui număr mare de credincioși și pelerini. Pentru buna desfășurare a activităților, la fața locului vom avea echipe de dialog, patrule de siguranță publică și alte dispozitive specifice, ce vor fi adaptate în funcție de situațiile concrete și care au ca principal scop siguranța oamenilor.

Publicitate

Pentru evitarea aglomerării și busculadelor, participanții trebuie să cunoască faptul că în incinta ansamblului monahal sunt stabilite trasee de afluire către zonele de interes, inclusiv către zona de distribuire a apei sfințite, defluirea realizându-se, de asemenea, pe un culoar special amenajat.

Recomandăm tuturor participanților la acestă manifestare să respecte recomandările forțelor de ordine, să nu forțeze accesul pe aceste culoare, să fie atenți la hoții de buzunare și, foarte important, să ia în considerare timpi mari de așteptare.

Swisso
Swisso