Măsurile specifice Covid care se aplică în Ploiești, după intrarea în scenariul roșu

Daniel Dimache -

Măsurile specifice Covid care se aplică în Ploiești, după intrarea în scenariul roșu

În conformitate cu Hotărârea nr. 75/27.09.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, Municipiul Ploiești se încadrează în intervalul de referință a incidenței ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mare de 3 /1000 locuitori și mai mică sau egală cu 6 cazuri/1000 locuitori, respectiv 3,08.

Măsurile specifice, prevăzute de H.G. nr.932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 cazuri/1000 locuitori, care se aplică în Municipiul Ploiești începând cu data de 28.09.2021:

Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spațiile comerciale, precum și în spații publice deschise: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale, stații pentru transportul în comun, pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ pentru persoanele care staționează în acest perimetru.

 

  1. În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
  2. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
  3. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
  4. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
  5. Se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
  6. Se permite organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 metri pătrați pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  7. Se permite organizarea cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv ale celor organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  8. Se permite organizarea conferințelor cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  9. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea mitingurilor și demonstrațiilor cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:
  10. a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
  11. b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
  12. c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
  13. d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
  14. e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  15. Activitatea cu publicul a operatorilor economici, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau al băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-02.00. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura se aplică și operatorilor economici, care desfășoară activități în spațiile publice închise, care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
  16. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora, este permisă până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-02.00, doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități. În situația în care activitatea operatorilor economici este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu se consumă în spațiile respective. Măsura se aplică și operatorilor economici, care desfășoară activități în spațiile publice închise, care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
  17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau al băuturilor alcoolice și nealcoolice, în interiorul centrelor comerciale, este permisă numai în zonele de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum, astfel delimitate și amenajate, este permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura se aplică și operatorilor economici, care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. În situația în care activitatea operatorilor economici este restricționată sau închisă, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu se consumă în spațiile respective .
  18. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă, fără a se depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-02.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  19. Activitatea cu publicul a operatorilor economici, licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  20. Activitatea cu publicul a operatorilor economici, care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  21. Activitatea operatorilor economici, care administrează locuri de joacă pentru copii, în spații închise, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00 – 24.00. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  22. Activitatea operatorilor economici, care administrează săli de jocuri, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maxima a spațiului, în intervalul orar 05.00 – 02.00. Participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 vor fi actualizate ori de câte ori situația o impune.