Meci amical de prezentare a noilor „lupi, contra Stelei, pe 15 iulie, la Ploieşti

Redactia -

Meci amical de prezentare a noilor „lupi, contra Stelei, pe 15 iulie, la Ploieşti

Cotidianul ProSport anunţă miercuri, 29 mai 2012, că – peste o lună şi jumătate – se va desfăşura, pe arena Ilie Oană, din Ploieşti, un meci amical de lux, cel de prezentare a noului lot al SC FC Petrolul, pentru ediţia de campionat următoare. Astfel, pe 15 iulie, la o oră care va fi comunicată ulterior, se vor întâlni echipa lui Mircea Rednic şi Steaua Bucureşti. Dacă aşa se va şi întâmpla, va fi vorba despre prima apariţie a trupei noului tehnician Laurenţiu Reghecampf pe cel mai mare şi mai modern stadion din Ploieşti, după scandalul de la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. Atunci, către finalul celei dintâi reprize, pe teren – scăpat din atenţie de către stewarzii firmei angajate pentru pază şi ordine – a intrat ploieşteanul Dragoş Enache (foto: Ionuţ Cocanu), cel care, ajuns până la centrul terenului, l-a lovit în obrazul drept pe fotbalistul Stelei, George Galamaz, fiind d apoi călcat în picioare de către fotbaliştii echipei bucureştene, Novak Martinovic şi Răzvan Stanca, înainte de a fi scos din incintă şi predat poliţiştilor. Partida s-a întrerupt definitiv, după ce s-au aruncat din peluza I două petarde, portarul Ciprian Tătăruşanu, care îl înlocuise pe expulzatul Stanca, acuzând dureri la spate, din cauza exploziei uneia dintre acestea. Drept urmare, SC FC Petrolul a fost pedepsită să evolueze şase meciuri având în tribune doar femei şi copii în vârstă de la până 14 ani. Ulterior recursului, sancţiunea a fost redusă la patru partide.

Dacă se va disputa meciul amical preconizat, Galamaz ar fi într-o situaţie inedită – aceea de adversar al Stelei, ca jucător al Petrolului! Despre el se spune că s-ar afla pe lista jucătorilor de la „U” Cluj – echipă la care s-a transferat în iarnă – care vor aduşi de Florian Walter la Ploieşti. Cei de la „ProSport” se arată contrariaţi de opţiunea conducătorilor găzarilor în ceea ce priveşte acest joc-test, dar speculează că ar fi fost pus la cale de către cei doi finanţatori prieteni, mai sus-amintitul Walter şi Gigi Becali. Noi credem că ambii îşi asumă un risc imens, ştiută fiind antipatia petroliştilor faţă de echipa candidatului la Primăria Bucureşti, amplificată’ cu acel prilej, precum şi o anume reticenţă faţă de George Galamaz. De altfel, fanii nu sunt deloc încântaţi de varianta că acesta din urmă să îmbrace, din vară încolo, echipamentul galben-albastru, informaţie care se presupune că va fi făcută publică, în mod oficial, joi, 30 mai, odată cui prezentarea noului antrenor al Petrolului, Mircea Rednic. De subliniat că, în eventualitatea în care această intenţie va fi şi pusă în practică, meciul amical dintre Petrolul şi Steaua s-ar disputa la o zi după Supercupa României, care le va opune, pe „Naţional Arena”, pe CFR Cluj, campioana en-titre, şi Dinamo Bucureşti, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei României. Nu e mai puţin adevărat, altfel, că – făcându-se acest anunţ atât de devreme – oficialii celor două cluburi probabil că vor să vadă şi care vor fi reacţiile iubitorilor de fotbal din Ploieşti. Apreciem că, dacă tot se dorea un meci amical de lux, aleasa putea fi vicecampioana FC Vaslui, al cărei finanţator, Adrian Porumboiu, şi-a şi făcut publică deja dorinţa ca echipa lui să evolueze, în preliminariile viitoarei ediţii a Ligii Campionilor, pe „Ilie Oană”.