Până la urmă, FC Petrolul dovedește respect față de suporterii care o împing de la spate, meci de meci, în SuperLigă. Meciul amical contra Chindiei, mutat pe arena Ilie Oană
Dragos Trestioreanu -
Anunțat inițial, potrivit www.liga2.prosport.ro, ca urmând a se desfășura pe fosta arenă Conpet (foto la titlu), din comuna prahoveană Strejnicu, meciul amical dintre FC Petrolul Ploiești și Chindia Târgoviște a fost mutat, sâmbătă, pe stadionul Ilie Oană (foto jos, în text) și va avea loc tot duminică, 10 septembrie 2023, și tot de la ora 11.00. Nu se poate spune însă că, deși oaspeții au avut „casa” la același stadion, „Ilie Oană”, vreme de patru ani, după promovarea în Liga 1, împărțindu-l astfel cu Petrolul și jucând alternativ la Ploiești, va fi vorba că ambele echipe se cunosc foarte bine. Ca și că o cunosc la fel de bine pe cea mai mare arenă din județul Prahova. Asta deoarece, după retrogradarea, culmea, consfințită la ultimul joc de pe, în sfârșit, renovata „Eugen Popescu”, din Târgoviște, noua conducere a Chindiei a schimbat aproape întreg lotul. Adică, efectivul care a terminat sezonul trecut, sub conducerea tehnică a lui Anton Petrea, recent demis și de „U” Cluj! Altfel, reamintesc că „amicalul” de azi fusese prevăzut a se juca pe terenul dâmbovițenilor (foto sus, în text), dar s-a apreciat că gazonul acestuia trebuie menajat ulterior meciului amical dintre România „U20” și Cehia „U20”, scor: 2-0, de joi, 7 septembrie.
Astăzi, după ce FC Petrolul a dovedit că are respect pentru suporterii care sunt principalul motor stimulator al trupei lui Florin Pârvu, mutând „amicalul” din afara Ploieștilor la cinci minute de centrul urbei, se va bifa în condiții mai bune un joc-test, cel în compania mai noii formații a lui Vasile Miriuță. Antrenor la care actualul președinte executiv al Chindiei, Andrei Cordoș, fost la „U” Cluj în aceeași funcție și în prezent contestat dur de către fanii „roș-albaștrilor”, a apelat în mare grabă. Iar asta după ce l-a demis pe antrenorul-revelație al ediției precedente a Ligii a II-a, Dragoș Militaru (ex-Unirea Dej), la numai la două luni după ce acesta fusese instalat cu surle și trâmbițe. S-a zvonit, pe ici, pe colo, că tânărul Militaru ar fi deranjat ulterior, nefăcând drepți pe unde ar fi trebuit! Însă, e problema vecinilor de județ de la Vest, ci nu a lui Vali Țicu & Co., ai căror suporteri vor avea azi prilejul de a-i vedea, în afara favoriților, cu excepția lui Alexandru Musi și a lui Mihnea Rădulescu, convocați la loturile naționale „U20”, respectiv „U19” ale României, și pe doi tineri fotbaliști ai CFR Cluj. Mai precis, fotbaliștii împrumutați, în fapt, la cererea lui Miriuță: atacantul gambian Mohammed Jah, asemănător lui Sory Ibrahim Diarra, și puternicul mijlocaș ivorian Ricki Gneba. Cel din urmă i-a fost jucător și la Minaur Baia Mare actualului său antrenor, tot în eșalonul secund. La Chindia a mai fost împrumutat și junele „lup” Alin Boțogan, mijlocaș aflat și el la echipa națională „U20”, iar căpitan este… Vlad Prejmerean, fost echipier, în Liga a II-a, în sezonul promovării, la FC Petrolul. Boțogan și Prejmerean au evoluat, în ediția 2022-2023, la Unirea Slobozia, în L2, cu titlu de împrumut, în prezent însă brașoveanul este definitiv al clubului dâmbovițean.
După cum scriam mai sus, numai două absențe în lotul lui Pârvu, simpatizanții Petrolului – care au drept gratuit de a intra la testul de azi, la tribuna 0 – putând să-i vadă, în premieră, în echipamentul galben-albastru și pe ultimii veniți: tinerii Denis Radu (fundaș dreapta, de la SSU Poli Timișoara) și Giorgi Abuashvili (mijlocaș de bandă georgian adus, cu statut de liber de contract, după ce s-a despărțit de FC Porto, la care fusese folosit la echipa a doua). După cum s-a observat în una dintre ilustrațiile textului de ieri referitor la internaționalii Petrolului de la România „U20”, dar și la antrenamentele din această pauză competițională ale „lupilor”, absent de ultim moment la remiza de acasă cu Oțelul, scor: 2-2, stoperul olandez Bart Meijers s-a recuperat după accidentare și a revenit la pregătire. Lipsa lui din defensivă s-a resimțit foarte mult în meciul cu pricina. În perspectiva jocului de luni, 18 septembrie, ora 21.30, de la CFR Cluj, unul pe care președintele executiv al clubului găzarilor, Claudiu Tudor, l-a apreciat, într-o declarație oferită siteului central www.iamsport.ro, drept extraordinar de greu, Florin Pârvu poate face o repetiție bună în compania Chindiei, deși nu în deplasare, cum ar fi fost de dorit. Îi vor lipsi antrenorului ploieștean, o repet, numai „underul” titular și prima rezervă a acestuia, Musi, respectiv Rădulescu. Prilej să conteze mai mult pe serviciile altui mijlocaș de bandă, Mihai Constantinescu, „under” debutant deja în SuperLigă. Vor juca, desigur, și Radu, ca prim back-up pentru Seniko Doua, și Abuashvili – pentru Gheorghe Grozav. Radu a debutat deja în echipamentul galben-albastru, fiind utilizat de Daniel Movilă în campionatul Ligii de Tineret, competiție destinată exclusiv tinerilor autohtoni. Nu va lipsi, evident, nici cel mai bun petrolist al prezentului, brazilianul Jair Tavares da Silva, aflat și pe podiumul marcatorilor din primul eșalon după opt etape, ex-aequo cu Albion Rrahmani (Rapid București), Philip Otele (CFR Cluj), Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt Sibiu), Dan Nistor (Universitatea Cluj), Alex Pop (Oțelul Galați) și Darius Olaru (FCSB București), toți bifând câte 4 goluri. Lideri în aceeași ierarhie, la egalitate, sunt deja fostul rapidist Marko Dugandzic, vândut în ultima zi de mercato de vară în Arabia Saudită, la Al-Taee, și Aurelian Chițu (FC U 1948 FC Craiova), fiecare cu 6 goluri.
Foto: Youtube, www.ziarul prahova.ro și www.frf.ro