Uite SA-ul la FC Petrolul, din vară, nu-i SA-ul! Apărând mai degrabă supărați, 50% dintre conducătorii vechi sau noi au vorbit despre ce-i doare înaintea startului oficial din SuperLigă, în 2023

Dragos Trestioreanu -

Uite SA-ul la FC Petrolul, din vară, nu-i SA-ul! Apărând mai degrabă supărați, 50% dintre conducătorii vechi sau noi au vorbit despre ce-i doare înaintea startului oficial din SuperLigă, în 2023

Așa cum s-a anunțat de miercuri, 18 ianuarie 2023, FC Petrolul și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, noii conducători ai clubului. Unul este cunoscut, lăsând directoratul sportiv pentru fotoliul de președinte executiv, Claudiu Tudor, prezent în proiectul ACS Petrolul ’52 încă de la înființarea lui, în vara lui 2016, alți trei fiind noutăți absolute. Dar, e adevărat, unul dintre cei trei este știut ca jurnalist la ziarul Prahova, mai întâi, apoi ca om de fotbal, la Astra Giurgiu și AJF Prahova, sau de extra-fotbal, la Hipodromul Ploiești. Marian Dima, despre el este vorba, a fost uns în locul actualului șef al al Executivului. Noul director executiv, moldoveanul de peste Prut Sevastian Botnari, și consilierul financiar Mircea Dumitrache au fost surprizele zilei, fiindcă despre Tudor se știa de anul trecut, după renunțarea amiabilă la post a lui Costel Lazăr, iar zvonurile despre venirea lui Dima se înmulțiseră la câteva zile după Anul Nou.

Dându-i-se cuvântul, de către ofițerul de presă Ionuț Pană, mai noul președinte, Claudiu Tudor (foto la titlu, sus, în stânga), care s-a fișat cu un sacou de culoare închisă, elegant și tineresc, a avut însă o intervenție lapidară, preferând să răspundă la întrebări în dauna unui speech mai lung. Astfel, a putut să afle ce îi interesează pe cei de față și nici nu a fost obligat să dezvolte subiecte despre care nu a fost chestionat. A adus vorba la un moment dat de „greaua moștenire”, dar și-a reprimat imediat impulsul să dezvolte discuția, poate amintindu-și instantaneu că și domnia sa a făcut parte din conducere, vreme de un sezon și jumătate. Aș putea afirma că bine a făcut că nu a mai mers mai departe. O frază a lui Claudiu Tudor sunt convins că i-a mai liniștit pe suporteri: „Situația nu e simplă, dar nici nu se pune problema a nu continua competiția”! Cred că a fost exact ceea ce au vrut să audă toți simpatizanții clubului fanion și ai culorilor galben-albastre. Apoi, nu a ocolit sau driblat – așa cum o făcea pe teren, în ligile a patra și a treia, înainte de retragere – răspunsul la nicio întrebare a reprezentanților media.

Ceea ce a surprins însă, chiar foarte mult îmi închipui, a fost o afirmație făcută brusc, pe la mijlocul intervenției sale, potrivit căreia „rămâne să ne mai gândim în privința schimbării organizării clubului, din modelul ONG într-o SA, societatea pe acțiuni nefiind pe gustul sponsorilor”! Păcat, totuși, că nu a detaliat motivele nemulțumirii sponsorilor, mai ales după ce se aude că, în privința unuia, cel puțin, chiar s-a declarat mulțumit  de o SA. Să fie vorba despre faptul că, organizându-se ca o societate de acțiuni, FC Petrolul nu ar mai avea acces și la banii publici? Întreb așa ceva, deoarece o persoană importantă din AGA, omul de afaceri prahovean Haralambie Ion, fost portar al FC Petrolul original, făcuse public că membrii fondatori și-au dat acordul, după mai multă vreme, pentru înființarea unei societăți pe acțiuni. Iar asta o spusese nu mai departe de luna trecută! Să nu fii știut atunci că mișcarea i-ar nemulțumi pe sponsori? Cei care s-ar fi declarat, potrivit actualului președinte, neavantajați de o societate pe acțiuni!

Trecând de la una la alta, același înalt oficial al clubului găzarilor a afirmat că predecesorul său, în fapt cel care îl adusese – sau, mă rog, îl primise cu brațele deschise – în staff-ul Petrolului, s-a despărțit de „lupi”, amiabil, fără pretenții financiare. Paranteză: „Am refuzat să iau salarii compensatorii, nu iau bani pentru muncă neefectuată, am reziliat amiabil contractul cu FC Petrolul” (Costel Lazăr, astăzi, 19 ianuarie 2023, într-o declarație pentru www.gazetaph.ro). În ceea ce privește banii aduși de Lazăr pe persoană fizică și dați la club, ex-președintele a spus că „sper să se ajungă banii și pentru mine din cei care vor veni de la drepturile TV, eu oricum trebuind să plătesc dobânzile pentru împrumuturile de la bancă”! Altfel, nu cred că, pentru a-i face reclamă în vederea unei eventuale vânzări până la final de mercato de iarnă, noul șef a declarat că Gicu Grozav s-a pregătit exemplar la Side, „diabolic”, fiind de fapt, cuvântul folosit, și a jucat foarte bine, fiind, în opinia sa, cel mai bun fotbalist din cantonamentul Petrolului, ci a fost vorba numai despre o apreciere strict personală, fără vreo altă conotație.

Ei bine, deși – am mai scris – este un tip căruia îi place să vorbească din plin, când vine vorba despre fotbal, noul director sportiv, Marian Dima (foto la titlu, jos, în stânga), a fost cvasi-tăcut, intervenind rar. Dar, poate și din cauza unui număr mai scăzut de întrebări direcționate sper el, decât ar fi fost de așteptat. Păcat, fiindcă sunt convins că avea mult mai multe de declarat decât despre amenda primită după meciul contra FC U 1948 Craiova, una de peste 33.000 de lei, despre avertismentul LPF că vor urma, fiind recidivă, suspendarea unor sectoare din arenă sau chiar închiderea acesteia, în caz că vor mai ateriza pe teren petarde, torțe sau fumigene, sau despre termenul temporal în care se poate face o SA, adică mai și iunie 2023. Se zice că Dima a fost ales în funcție, la FC Petrolul, mai ales pentru că este un foarte bun cunoscător al regulamentelor din sportul rege. Cele care fusese, până acum, apanajul fostului președinte și al unui colaborator al său mai vechi din club. Ceea ce m-a surprins a fost încruntarea lui Marian pe tot parcursul conferinței, și nu am înțeles de ce, ca și figura stresată a celui care l-a dorit la club încă de vara trecută, actualul președinte. Sunt tineri, știu că nu ar fi trebuit să râdă cu gura până la urechi, situația financiară fiindcă încă una apăsătoare, dar un zâmbet cât de mic ar fi dat un semnal că există optimism că se va trece puntea, așa cum se mai zice.

În sfârșit, ambele noutăți absolute, să le zic așa, Marian Dima fiind arhicunoscut la nivel local și chiar național, după anii buni petrecuți la Astra, au impresionat plăcut. Asta nu pentru că actualul consilier financiar Mircea Dumitrache (foto la titlu, jos, în dreapta) a fost junior al Petrolului sau pentru prezența elegantă a lui Sevastian Botnari (foto la titlu, sus, în dreapta). Dacă Dumitrache a avut scurte intervenții de bun simț, fără a intra în prea multe detalii privind rolul său din club, Botnari – moldoveanul de peste Prut de la fosta campioană Zimbru Chișinău – s-a impus printr-un discurs coerent, cu substanță, pe înțelesul tuturor. Și, nota bene, nu s-a ferit să îi pronunțe numele fostului președinte chiar de câteva ori. Poate și ca o recunoaștere că acesta din urmă l-a contactat de vara trecută, pentru a-i fi consilier, și l-a adus, apoi, în club, de la 1 decembrie 2022, sperând să îl ajute foarte mult. Însă, nu a mai apucat decât foarte puțin timp. Basarabeanul, om de fotbal experimentat, fiind și membru al Federației Moldovenești de Fotbal, este artizanul introducerii FC Petrolul într-o asociație exclusivistă, Asociația Europeană a Cluburilor de Fotbal (ECA), din care mai fac parte numai FCSB și încă un club din Superligă. Sevastian Botnari a declarat că, ajungând astfel la masa bogaților, vor fi avantaje pentru Petrolul prin prezența în acel organism. De subliniat că domnia sa a beneficiat de desființarea funcției de vicepreședinte, ocupată de Octavian Grigore, și de apariția uneia noi în organigramă, cea de director executiv. După Eugeniu Cebotaru, retras din activitatea competițională, dar rămas ca antrenor secund, iată că încă un moldovean devine de mare ajutor Petrolului!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.ligaluidita.ro