Membrii PMP din județ, chemați să doneze sânge și bani pentru ucraineni

Daniel Dimache -

Membrii PMP din județ, chemați să doneze sânge și bani pentru ucraineni

 

În ședința reunită a Organizației Municipale PMP Ploiești și a Organizației de Tineret a PMP Prahova, au fost adoptate hotărâri privind organizarea unei campanii umanitare pentru ajutorarea refugiaților veniți in România după Declanșarea operațiunilor de război nelegitime de către Rusia, a informat Bogdan Păun, președintele PMP Ploiești.

”Până vineri, 4 martie, vom strânge donațiile, sponsorizările, apoi vom achiziționa cele necesare și le vom transporta la Vama Siret.” – a mai informat av. Bogdan Păun.
De asemenea, la inițiativa președintelui PMP Ploiești, s-a decis organizarea unei campanii de donare de sânge pentru răniții (civili și militari) din Ucraina.

Ședința a avut loc, luni 28 februarie la sediul PMP Prahova. La ședință a participat și o delegație a Organizației Județene PMP Prahova, iar președintele Cătălina Bozianu a precizat că în acțiunea umanitară vor fi implicate și organizațiile din județ.

(Foto arhivă)