Memoria documentelor: Ing. Stanislav Starke, întemeietorul fabricii FEROEMAIL din Ploieşti

Constantin Dobrescu - sept. 30, 2015

Fără teama de a greşi sau de a fi răutăcioşi, putem afirma că istoria urbei noastre nu este cunoscută în întregime. Aşa se întâmplă când este lăsată pe mâna amatorilor şi mai ales a celor străini de spiritul local.
În sprijinul afirmaţiei noastre aducem în discuţie o personalitate pe care nu o amintesc, sub nicio formă, aşa zise lucrări de referinţă despre Ploieşti, fie că sunt publicate de regretaţii profesori Paul D. Popescu, Mihail Apostol, mai nou Constantin Trestioreanu etc. Abia găsim în voluminoasa Monografie a lui M. Sevastos la pagina 672 menţionată societatea Feroemail SAR, prima turnătorie de fontă (de fapt fontă emailată) din România, fără a se menţiona data înfiinţării, capitalul social, precizându-se totuşi că Stanislav Starke este director general iar O. Maylander director.

Sediul central al societăţii era în Bucureşti, str. Academiei, nr. 4. Printre acţionari ai societăţii amintim: Isac Calmanovici, Jean Ghelberg, Marco Presente, Iosif Maier, av. Filip Chefner, av. B. Abramovici–Cosmeanu, Emanuel Calmanovici, Leopold Fahrer, ing. P. Leibovici, av. L. Schapira.
Din registrul inventar al activului şi pasivului aflăm că fabrica era situată în Ploieşti, bariera Gogoaşa, pe o suprafaţă de 153.607mp. Fabrica cuprindea birourile, turnătoria, atelierul de emailat, atelierul pentru topit, uzina electrică, atelierul de fierărie, atelierul pentru asfaltat, magazia pentru mărfuri finite, magazia pentru materiale, infirmeria şi grupurile sociale, băi, etc.

Din totalul întreprinderilor industriale şi comerciale din municipiul Ploieşti, după datele provizorii ale Recensământului general al populaţiei din 1930, se constată că la grupa metalurgică, la uzine de fier, fontă, oţel, la poziţia 3 figurează o simplă societate pe acţiuni în Ploieşti, înfiinţată în perioada 1919-1930 şi care avea, în anul 1930, 317 lucrători. În schimb, în rapoartele Poliţiei Ploieşti, societatea figura cu dese conflicte de muncă (greve) şi revcendicări privind condiţiile de muncă şi, mai ales, de salarizare.
Înainte de anul 1938, fabrica avea 500 – 600 de lucrători, pentru ca în anul 1940 să aibă doar 200 de lucrători, care lucrau doar patru zile pe săptămână din cauza „lipsei de materii prime”.
În cele ce urmează încercăm să creionăm cu datele pe care le avem la dispoziţie, personalitatea lui Starke Stanislav, cel care s-a integrat perfect în societatea ploieşteană, lăsând totodată urme adânci.
Pentru ziarul „Tribuna” din 24 decembrie 1938, Starke Stanislav „face parte din galeria marilor industriaşi, fiind întemeietorul şi animatorul fabricii „Feroemail”. Pentru concitadini acesta „avea o energie constructivă, un viu exemplu de pricepere, muncă neostenită. La aceste calităţi preţioase se mai adaugă sufletul său mare şi generos care nu precupeţeşte niciodată sprijinul pe care îl acordă oricui. Când se va scrie despre această industrie foarte importantă numele inginerului Starke Stanislav va figura cu litere de aur, fiind unul dintre întemeietorii ei cei mai reprezentativi.”
De asemenea, a fost decorat cu medalia „Meritul Industrial şi Comercial” la Expoziţia organizată la Ploieşti în anul 1933.
Ştim că a întreţinut relaţii apropiate cu profesorul I. A. Bassarabescu, profesorul Dem. Munteanu-Râmnic şi, mai ales, cu Percy Clarck, patronul societăţii „Anglia” şi E. Slavic directorul. Ing. Starke Stanislav a fost şi preşedintele micii comunităţi poloneze din Ploieşti, care număra 50 de persoane, la care se adăugau şi conaţionali ai săi din Câmpina, Sinaia, Buşteni şi Azuga, comunitate care se va transforma ulterior în Casa Polonă.

În registrul pentru Asociaţiunile recunoscute persoane juridice din cadrul Secţiei a I-a a Tribunalului Prahova, figurează CASA POLONĂ din România – Sucursala Ploieşti, care avea sediul în str. Mihai Bravu – Arizona, fiind construită la 18 octombrie 1946 prin Hotărârea Tribunalului Ilfov nr. 74/1946 şi prin certificatul nr. 51285/1946.
Prin petiţia nr. 3402 din 21 februarie 1948, Casa Polonă comunică Tribunalului Prahova că Adunarea generală din 1 noiembrie 1947 a hotărât mutarea sediului social al Casei Polone din Ploieşti în str. Roşiori nr. 21. De data aceasta, ing. Starke Stanislav figurează ca preşedinte de onoare.

Anul 1939 este poate cel mai reprezentativ în privinţa implicării lui Starke Stanislav în evenimentele care au marcat societatea ploieşteană.
Numele său şi al soţiei sale Irene le găsim prezente la căsătoria fiicei inginerului C. Buşilă-Tutoroveanu cu maestrul George Georgescu, directorul Operei Române, în ziua de 15 august 1933 la Bucureşti. La acest eveniment monden, Starke Stanislav a fost invitat de către Stelian Popescu, unul dintre prietenii săi dar, mai ales, de către reprezentantul Legaţiei Poloniei la Bucureşti, Poklevski Koziell. De menţionat este că naşi au fost I. G. Duca, preşedintele P.N.L., cu soţia. De asemenea, Starke Stanislav participa şi la manifestările Societăţii pentru Protecţia Animalelor, condusă de profesorul I. A. Bassarabescu, şi din care făceau parte aproape toţi reprezentanţii comunităţilor străine din Ploieşti.
Starke Stanislav era căsătorit cu Irene şi era catolic. A fost preşedintele comitetului de construcţie al Bisericii Catolice din Ploieşti. A fost decorat cu medalia „Bene Merenti” iar soţia sa cu medalia „Pro Eclesia et Pontifice”. Biserica a fost sfinţită în ziua de 26 aprilie 1939 de către arhiepiscopul Alexandru Cisar.

În amintirile sale, părintele romano-catolic – Juliu Dwucet menţionează pe „ing. Starke Stanislav cu familia sa, care pentru înălţarea edificiului dumnezeiesc şi ornamentarea interiorului bisericii a contribuit într-un mod excepţional de generos”. De asemenea Starke Stanislav a contribuit financiar şi la înfiinţarea Şcolii primare parohiale „Sfântul Anton” de la Ploieşti, una din cele mai bune şcoli din oraş care a funcţionat până în 1948 când a fost preluată de Stat prin reforma învăţământului.

Starke Stanislav a donat obiecte fabricate în cadrul fabricii sale cu ocazia înfiinţării Muzeului Muncii la Camera de Muncă, în anul 1939. Totodată s-a implicat şi în acţiuni caritabile, donând sume mari de bani pentru ajutorarea copiilor săraci din Ploieşti, la solicitarea societăţii „Puşculiţa săracilor” sau contribuind la întreţinerea Cantinei şomerilor din Ploieşti.
Ing. Starke Stanislav a contribuit financiar la ajutorarea Asociaţiei „Mila Sfântului Nicolae” din Ploieşti cu scopul de a ajuta 85 de familii sărace din Parohia Sfântului Nicolae Nou cu alimente, îmbrăcăminte, etc., pentru sărbătorile de Paşti. Au mai contribuit şi rev. HOWKINS JONES, de la biserica Anglo-Americană, Virgil Tacit, ing. Silberstein, G. Duque, general T. Teutu, general Nicioară, etc.
Starke fost un mare fan al sportului cu balonul rotund. În anul 1939, echipa fabricii „Feroemail” a câştigat campionatul districtului Ploieşti. Această echipă avea şi un teren de fotbal propriu, lângă fabrică.
Ziarul ploieştean „Tribuna”, din 15 iulie 1939, menţiona că „una din grupările fruntaşe ale oraşului nostru care s-a ridicat până la primul plan al sportului prahovean este gruparea FEROEMAIL, echipa de fotbal al inteprinderii cu acelaşi nume din Ploieşti”. Această echipă a reuşit în decurs de numai trei ani să promoveze dintr-o categorie în alta ajungând să candideze pentru un loc în divizia B.
Echipa domnului director general Starke Stanislav, după ce a cucerit Campionatul distrinctului Ploieşti disputând peste 20 de matchuri în cadrul acestei competiţii, a jucat şi trei matchuri pentru campionatul Ligii de Sud. Ca încheiere – scrie autrorul articolului Dimitrie GORGANU – „reuşita sportivă pe care o face această echipă în cartier şi în sânul muncitorimii care dispune de o frumoasă arenă prevăzută cu toate ustensilele moderne pentru un sport naţional. Meritul este sigur al d-lui director general Stanislav Starke şi director PEDVISOCAR, ing. VALENCI Bogdan şi Starke junior, care nu precupeţesc niciun sacrificiu pentru izbânda grupării”. În mai 1933, presa consemnează că „ceea ce nimeni nu putea anticipa a realizat puternica formaşie Feroemail din Ploieşti învingând la Gura Ocniţei pe Concordia recunoscută ca invincibilă pe teren propriu. Feroemail, însă, cu un elan şi o dorinţă extraordinară a reuşit să treacă de petrolişti, cu 2 – 0 datorită mai ales formei de care dispunea echipa. Printre fotbaliştii înscrişi la Feroemail amintim pe: FIŞMAN, SZABO, NEUMAYER, MISOI, BENK, etc.
În calitate de patron al echipei de fotbal, Stanislav Starke participă la acţiunile de sărbătoare a celei mai vechi asociaţii din ţară „Prahova” înfiinţată în anul 1911, care în 1943 împlinea 32 de ani de activitate.
Această asociaţie „reorganizată după modelul celor mai bune asociaţii polisportive din Europa Centrală”, cunoscută sub porecla „pericolul galben”.
Această asociaţie a fost înfiinţată la îndemnul regelui Carol al II-lea pe structura vechii grupări de fotbal „Prahova” de către av. Jean Chiţu şi J. Koppes.
În anul 1935, Starke Stanislav a subscris suma de 50.000 lei în nume personal la împrumutul pentru înzestrarea ţării, iar salariaţii Feroemail suma de 100.000 lei. Starke Stanislav a fost învitat să participe la solemnitatea de construire a stadionului sportiv „Carol al II-lea”, precum şi la sărbătorirea unui an de funcţionare a Halelor Centrale în 1937.
De asemenea a răspuns apelului conducerii aşezământului Luca Moise din 1947, contribuind cu bani la refacerea localului distrus întâi de cutremurul din toamna anului 1940 şi apoi de legionari, apreciind că acest Aşezământ „trebuie să-şi reia locul de frunte în răspândirea de lumina vie culturală şi pentru generaţiile viitoare.”

Încă din timpul vieţii, Stanislav Starke a fost declarat cetăţean de onoare al Ploieştiului, în vremea primariatului doctorului Mircea Botez. Nu este lipsit de interes să arătăm că din Consiliul de Administraţie al fabricii făcea parte şi avocatul G. Nicodinescu. În calitate de reprezentant de seamă al comunităţii poloneze, Starke Stanislav a făcut parte din Comitetul de primire, la 6 aprilie 1925, a delegaţiei de 70 de elevi şi profesori a liceelor din Polonia, aflată în vizită la Ploieşti. Datorită relaţiilor sale apropiate cu profesorul I. A. Bassarabescu şi mai ales cu Dem Munteanu-Râmnic, directorul general al fabricii „Feroemail”, inginer Starke Stanislav, care era şi preşedintele comunităţii poloneze din Ploieşti, grupată în „Cercul polon” transformat ulterior în „Casa Polonă”, a prezentat în ziua de 20 martie 1939, cu ocazia zilei numelui mareşalului Jozef Pilsudski, o conferinţă în Amfiteatrul liceului „Sfinţii Petru şi Pavel”, despre personalitatea lui Jozef Pilsudski (1867-1935), om de stat, fost preşedinte al Poloniei între anii 1918-1922 şi ulterior dictator (1926-1935), erou al războiului împotriva Rusiei Sovietice în 1926 etc.
Conferinţa s-a ţinut în prezenţa consulului Poloniei la Ploieşti, precum şi a membrilor comunităţii polone din Ploieşti şi Câmpina, a autorităţilor civile şi militare precum şi a elevilor şi profesorilor. De menţionat că în timpul surghiunului din Siberia, mareşalul Jozef Pilsudski a fost coleg de suferinţă cu Constantin Stere. Mareşalul era şi comandant de onoare al Regimentului 16 infanterie din Suceava, care-i purta numele. Conferenţiarul a arătat că mareşalul s-a aflat de trei ori în România, în anii 1922, 1928 şi 1931, fiind un apropiat al Familiei Regale din România. Cu ocazia vizitei în Polonia, în iunie 1937, Regele Carol al II-lea s-a deplasat la Cracovia pentru a depune o coroană pe sarcofagul mareşalului, care îşi dormea somnul de veci între marii regi ai Poloniei.

În ziua de 5 mai 1937, la sediul Comunităţii polone din Ploieşti, ing. Stanislav Starke a evocat în faţa membrilor Comunităţii pe Wojciech Drezymala, celebrul proprietar la Casei Căruţă, persecutat de prusaci.
În anul 1904, Parlamentul prusac a votat o lege prin care împiedica fixarea polonezilor prin construcţii de case pe propriul lor pământ. Pe baza acestei legi s-a interzis polonezului Drzymala din Podgradowice de a-şi clădi o colibă. Acesta şi-a ales atunci ca locuinţă o CĂRUŢĂ de circ pe care o muta de colo până colo. N-a cedat persecuţiilor, nici închisorii. Această întâmplare s-a răspândit în toată Europa, servind ca simbol al tenacităţii ţăranului polonez şi rezistenţei antigermane. Ca recunoştinţă naţională, statul polonez, în anul 1928, i-a dat în posesiune o MOŞIE. Celebra CASĂ-CĂRUŢĂ a lui Drezymala a fost expusă în anul 1920 cu ocazia „Zilelor GRUNWALDULUI” la Cracovia, iar în 1929 la Expoziţia Naţională de la POZNAN. Acest erou poloez a decedat la vârsta de 79 de ani, în anul 1937 şi după moarte a fost decorat cu medalia „Polonia Restituită”. A fost înhumat la SKALKA din POZNAN, alături de eroii Poloniei.

Pentru Starke Stanislav „polonezii şi românii sunt două popoare care merg mână-în-mână, atât pe tărâm politic, cât şi cultural”. Nu este lipsit de interes să amintim că în octombrie 1926, col. C. Malamuceanu, candidatul „Regimentului 32 Mircea” a fost decorat de preşedintele Poloniei cu medalia „Virtutea militară polonă” cls. a V-a pentru merite ostăşeşti.

Inginerul Starke Stanislav a participat în ziua de 16 octombrie 1939 la sărbătorirea zilei de naştere a Regelui Carol al II-lea, care s-a desfăşurat într-un cadru solemn şi deosebit la Biserica Catolică din Ploieşti.
Neoprită la timp în marşul său războinic, Germania atacă la 1 septembrie 1939 Polonia. Această nouă agresiune a lui Hitler, care a marcat dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial, a generat în România o atmosferă de solidaritate cu poporul polonez, atunci vecin cu noi. Autorităţile române, dar şi populaţia, au acordat un substanţial sprijin moral şi material. În acest context s-au înscris şi acţiunile de întrajutorare a refugiaţilor polonezi în Prahova. La Ploieşti s-au înfiinţat cămine „pentru înlesnirea materială a refugiaţilor poloni şi situaţia lor morală”, precum şi cantine.

La 27 septembrie 1939, în Prahova se aflau 556 de polonezi, din care 274 civili, pentru ca în luna noiembrie 1939 numărul lor să crească la peste 1400 de persoane, menţinându-se constant până în luna aprilie 1940. Se mai consemna că refugiaţii polonezi „sunt mulţumiţi şi satisfăcuţi de felul cum sunt trataţi şi primiţi” de locuitori. De asemenea, refugiaţii „au fost sprijiniţi, şi în special militarii, spre a pleca în Franţa sau Anglia” pentru a lupta mai departe împotriva germanilor.

În legătură cu dorinţa militarilor polonezi refugiaţi la Ploieşti de a se repatria sau a trece în Franţa sau Anglia, organele de Poliţie solicită în februarie 1940 „a se lua în considerare acest deziderat al polonezilor, care ne serveşte şi nouă”. De menţionat că ofiţerii polonezi şi trupa au fost cazaţi la Şcoala militară din Ploieşti, Autorităţile locale au înfiinţat la Slănic Prahova „un lagăr de internare a militarilor polonezi”. Se raporta că „refugiaţii polonezi s-au încadrat în viaţa impusă prin ordinele şi dispoziţiile date în acest sens şi nu s-au produs niciun fel de abateri sau dezordine care să tulbure liniştea publică”.
De problemele refugiaţilor în Prahova se ocupa un Comitet polonez de refugiaţi care colabora cu autorităţile locale. Comitetul polonez era condus de voievodul MALIK, ing. Starke Stanislav şi preotul romano-catolic.

Pentru copiii refugiaţilor s-a înfiinţat la 20 octombrie 1939, cu sprijinul autorităţilor locale, o şcoală primară cu şase clase unde învăţau 44 de elevi precum şi un gimnaziu cu patru clase şi un liceu cu două clase, unde învăţau 62 de elevi. Aceste şcoli erau conduse de dr. Jan MODEY. Se preda în limba polonă, dar elevii învăţau şi limba română. În perioada 15 noiembrie 1939 – 30 martie 1940, Prefectura Prahova a cheltuit 13 283 380 lei pentru masa şi întreţinerea refugiaţilor. Filiala Ploieşti a Crucii Roşii a ajutat Cercul Polon din Ploieşti cu bani „pentru a face cartiruirea pentru 120-130 polonezi” şi totodată a distribuit refugiaţilor polonezi ajutoare în două „distribuiri”.

Refugiaţii polonezi au fost ajutaţi de ziarista franceză Lucette Ballay, care se interesa asupra situaţiei lor, fiind mulţumită de condiţiile originale. În ziua de 1 noiembrie 1939, o delegaţie a Crucii Roşii din S. U. A. şi din Elveţia, însoţită de generalul Bălăcescu din partea Crucii Roşii din România, a vizitat Casa Polonă din strada Elena Doamna numărul 44 unde funcţiona şi şcoala polonă şi unde se afla un mare număr de polonezi. Delegaţii din S.U.A. şi Elveţia şi-au exprimat recunoştinţa pentru sprijinul pe care autorităţile din Ploieşti l-au acordat refugiaţilor polonezi.

La sediul Comunităţii polone, erau organizate cursuri de limba română, franceză, stenodactilografie, predate de prof. I. Georgescu Ghidu un curs de educaţie sanitară. Aceste cursuri libere erau urmate de către diferite persoane, majoritatea tineret şi nu se ţineau regulat.

La plecare delegaţia l-a felicitat pe prefectul judeţului Prahova, generalul Aurel Iliescu, şi pe senatorul I. G. Obrocea, preşedintele filialei din Ploieşti a Crucii Roşii. La rândul său, I. G. Obrocea a adresat o scrisoare de mulţumire lui Starke Stanislav, pentru sprijinul acordat Crucii Roşii. Acesta a donat suma de 60 000 de lei din partea fabricii Feroemail, precum şi suma de 50 000 de lei, contribuţia sa personală.
Pentru asigurarea hranei refugiaţilor polonezi, comunitatea polonă din Ploieşti mai contribuia cu bani şi la întreţinerea cantinelor din strada Buna Vestire, în fostul local „Paiaţa”, cât şi pensiunea Eugen Falk din strada Radovici.
Nu este lipsit de interes să arătăm că atât membrii comunităţii poloneze din Ploieşti şi chiar refugiaţii au condamnat cu energie asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pe care îl considerau un prieten sincer al Poloniei.

Încă din decembrie 1939, refugiaţii au început să fie evacuaţi din zona petrolieră, rămânând la Ploieşti doar familiile care aveau copii, care urmau cursurile şcolii polone. La 12 aprilie 1940, refugiaţii polonezi au fost evacuaţi la Craiova, Slatina şi Câmpulung, iar la 16 iulie 1940 nu se mai aflau la Ploieşti refugiaţi poloni.
Cu ocazia plecării din Prahova, refugiaţilor li s-a distribuit drepturile băneşti care li se cuveneau. Sumele de bani pentru refugiaţii poloni erau puse la dispoziţie de Ministrul Ordinei Publice şi au fost distribuite de generalul A. Iliescu, prefectul judeţului Prahova la sala Odeon în prezenţa autorităţilor locale. Refugiaţii semnau de primire pe state de plată manuale întocmite în prealabil de către chestorul Poliţiei Ploieşti.

Starke Stanislav, în calitate de director al fabricii „Feroemail”, a donat pentru spitalul militar din Ploieşti, amenajat în fostul local al şcolii evreieşti din strada Vlad Ţepeş, „materiale ce nu se găseau pe piaţă în anul 1943, la dimensiunile necesare” pentru asigurarea căldurii necesare.
În anul 1947, Stanislav Starke a donat, la chemarea Apărării Patriotice, suma de 500 000 lei pentru orfanii de război din Ploieşti.
Ultimele informaţii despre Stanislav Starke le avem din anul 1948 când în calitate de preşedinte onorific al Casei Polone mulţumeşte primarului comunist Panait Patică (apropo, o întrebare pentru cei de la Millenium, când va avea şi acest primar obscur o monografie?) pentru că a pus la dispoziţie salonul oficial al Primăriei Ploieşti „pentru aranjarea unui bazar şi o expoziţie de artă poloneză”.

Din nefericire cam acestea sunt informaţiile despre o fabrică precum cea condusă de Stanislav Starke şi despre personalitatea patronului ei. Este o enigmă pentru mine de ce fostul director al Arhivelor prahovene din perioada comunistă, şi după aceea, nu s-a îngrijit să preia, pentru a nu se distruge, arhiva acestei fabrici de elită din Ploieşti. Poate unde aceasta fabrica tuciuri, căzi de baie, calorifere etc. şi nu stofe precum cea de la Dorobanţu sau lucruri comestibile ca fabrica de la Văleni etc.

P.S. Dacă mă încearcă un regret acum, la ora când fac un bilanţ al activităţii mele, este acela că nu am reuşit să realizez un amplu volum de documente privind viaţa economică a Prahovei, până la naţionalizarea comunistă din 11 iunie 1948, un repertoar al societăţilor petrolifere (pe care puteau să-l facă şi cei de la Muzeul Petrolului, dar acest lucru însemna muncă serioasă) etc. De fapt mă cam săturasem să port în spate savanţi ca Mihai Rachieru…

Prof. dr. Constantin Dobrescu
Bibliografie
Dobrescu T. Constantin “Memoria documentelor”, Ploieşti, Editura Elapsis, 2011
Constantin Dobrescu, Viaţa culturală a municipiului Ploieşti şi a judeţului Prahova (1900 – 1948), Documente, Ploieşti, Editura Silex, 1977
Ploieşti, 9 Mai 1931, 14 februarie 1934, 24 octombrie 1926
Tribuna, 10 septembrie 1942, 15 iulie 1939
Presa, 20 ianuarie 1947
Prahova noastră, 18 februarie 1940
Timpul, 22 mai 1939
Universul, 6 mai 1937
Arhivele Naţionale Prahova, fond. Nr. 265., dosar 55/1940, dosar 75/1940., dosar 34/1940, dosar 22/1939 / 1940, dosar 42/ 1938, dosar 86/1940, dosar 36/1940. dosar 30/1939, dosar 18/1939
Monitorul Oficial nr. 194 din 24 august 1934