Meseria de polițist, promovată în liceele prahovene
Daniel Dimache -
Pentru unii a fi poliţist este un vis din copilărie, pentru alţii o simplă profesie, dar pentru majoritatea polițiștilor, această profesie este o vocaţie, o onoare manifestată prin patriotism.
Încă din frageda vârstă, copiii sunt atraşi de această profesie şi privesc cu entuziasm uniforma de poliție și pe oamenii care o poartă cu respect și devotament.
Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, prin Biroul Siguranță Școlară și prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat ieri, 22 martie a.c., o activitate informativă pentru promovarea profesiei de polițist într-o altă unitate de învățământ din municipiul Ploiești, Liceul Economic Virgil Madgearu.
Activității i s-au alăturat polițiști ai mai multor structuri din cadrul Inspectoratului, precum Serviciile pentru Acțiuni Speciale, Criminalistic și cel al Criminalității Economice, activitate menită să răspundă la întrebarea ’’De ce ar alege un tânăr meseria de polițist’’ ?
Totodată, alături de elevi au fost și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Oragnizate Ploiești.
Elevilor li s-au prezentat mai multe linii de muncă, polițiștii vorbind despre activitățile diverse pe pe care ei le desfășoară, despre drepturi și obligații, dar și despre condițiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Activități de promovare a profesiei de polițist sunt desfășurate constant de polițiștii Inspectoratului Județean de Polițe Prahova și sunt menite să arate tinerilor liceeni de ce să aleagă această meserie, aspecte, care sunt mai puțin știute, prin însăși natura profesiei.