Meteo: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Redactia -

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 03 – 16 MARTIE 2025:
MUNTENIA
Vremea va fi normală termic în prima zi, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8 grade, însă se va încălzi treptat, astfel în perioada 5 – 13 martie valorile termice diurne se vor situa cu mult peste normalul climatologic, respectiv o medie zilnică a maximelor ce va fi cuprinsă între 16 și 21 de grade (cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 11 martie). Spre mijlocul lunii martie temperaturile maxime vor fi mai scăzute, prezenta estimare indicând o medie a acestora de 12 grade. Pe parcursul nopților, media temperaturilor va scădea în 4 și 5 martie (spre -4…-2 grade), după care va crește treptat, urmând să devină ușor pozitivă din 7 martie, iar în 12 martie se vor atinge cele mai ridicate valori medii din acest interval, de până la 6…7 grade. La finalul celor două săptămâni de anticipație media temperaturilor minime va scădea la 2 grade.
Până în data de 11 martie nu vor fi precipitații, însă probabilitatea de apariție a acestora va crește în perioada 12 – 16 martie.