MFC Ploiești a făcut încă o achiziție importantă: Vlad Badea, de la Viking Pruszynski! Este al treilea jucător de la campioana CS Blejoi

Dragos Trestioreanu -

MFC Ploiești a făcut încă o achiziție importantă: Vlad Badea, de la Viking Pruszynski! Este al treilea jucător de la campioana CS Blejoi

Fotbalist, pe teren mare, la campioana ediției 2017-2018 a Ligii A Prahova, CS Blejoi, finalist în ultimul act al fazei locale a Cupei României și perdant al barajului de promovare în Liga a III-a, cu aceeași echipă, Vlad Badea a acceptat o nouă provocare în… minifotbalul ploieștean.

Din această vară, mijlocașul de bandă de la CS Blejoi, Vlad Badea, a fost de acord cu oferta făcută de către Gabriel Georgescu, antrenorul echipei ploieștene de minifotbal MFC, câștigătoarea fazei locale a Cupei României la minifotbal și participantă la turneul final al celei naționale. Astfel, Vlăduț a trecut, săptămâna aceasta, de la Viking Pruszynki, finalista fazei județene a Cupei României, pierdută – după executarea loviturilor de departajare – în fața MFC Ploiești, la învingătoarea de-atunci din partida desfășurată pe unul dintre terenurile sintetice de la Kiru Sport, aparținându-i fostului internațional Daniel Chiriță.

Vlad Badea a declarat, pentru www.gazetaph.ro, că „ceea ce m-a convins sa vin la această echipă, pe lângă insistențele domnului antrenor Gabriel Georgescu, a fost faptul că a demonstrat că are potențial. Dar și dăruirea băieților și optimismul cu care aceștia încep fiecare joc au avut un cuvânt de spus în luarea deciziei. Sper ca prezența mea să completeze această formație și să avem rezultate bune”.
Vlad, care mai are un frate fotbalist, Bobby, fost coechipier la CS Blejoi, va fi coleg de echipă și la MFC Ploiești cu Theodor Bojoagă și Eugen Rudaru, și ei elevi în continuare ai lui Răzvan Vlad și Emil Coșieru, la campioana județeană en-titre.
Urmărit de ceva vreme de Gabi Georgescu, Vlad a trecut testul de la meciul amical cu echipa națională a artiștilor-fotbaliști, marcând un gol de generic atunci și încadrându-se în jocul noii sale trupe, așa cum notează siteul www.mfcploiesti.hornexpoert.ro. Vreme de două sezoane, așa cum s-a postat pe același site, Vlad Badea va juca la MFC îmbrăcând tricoul cu numărul 6, el fiind al doilea transfer important din vacanța de vară, după fostul petrolist Roberto Alecsandru.