MFC Ploiești – câștigătoarea Cupei LMF Prahova 2018!/Nu contează timpul, importantă este voința!

Redactia -

MFC Ploiești – câștigătoarea Cupei LMF Prahova 2018!/Nu contează timpul, importantă este voința!

După doar patru ani de la înființare, echipa de minifotbal MFC Ploiești a reușit sa câștige primul trofeu important din istoria condensată a sa – Cupa LMF Prahova, ediția 2018!

Datorită grupului unit, cu „foame” de trofee, așa cum am scris în avancronica finalei Cupei LMF Prahova 2018, a pasiunii și a determinării, Familia MFC Ploiești a obținut cea mai mare performanță de la înființare și până în prezent, reușind să pună capăt supremației din ultimii ani a formațiilor Chedra Tax și Viking Pruszynski, care erau apreciate drept câștigătoare sigure, ediție de ediție.

Cu un lot de 15 jucători, toți cu un caracter deosebit, antrenorul Gabriel Georgescu a avut priceperea să alcătuiască o echipă competitivă, care să se bată de la egal la egal cu oricare dintre adversare. MFC Ploiești a avut doi portari în formă maximă, Mihai Șerban și Mihai Vanghele, ultimul fiind erou în Cupa LMF Prahova, apărând două lovituri de departajare în sferturi, în fața grupării Ader, trei în semifinală, când s-a jucat cu SystemBau, și ultimul, în finală, contra trupei de la Viking Pruszynski. Linia de fundași – formată din Gabriel Năstase, Irinel Ivan, Florin Ghica, Cristian Stan și Sebastian Miu, jucători de baza ai echipei, fără de care rezultatele de-acum nu s-ar fi văzut – a făcut față unor atacanți redutabili de la acest nivel. La mijloc, de-a lungul sezonului, au evoluat Eugen Rudaru, Theodor Bojoagă, Cristian Stănescu și Alexandru Crăciun, fotbaliști care, rând pe rând, și-au asumat rolul de „creier” al formației și, de cele mai multe ori, i-au servit cu mingi utile, în fața porții adverse, pe atacanții Dănuț Iancu, Cristian Arnăutu și Marian Ghiță.

În finala cu Viking Pruszynski, omul-penalti” a adus trofeul!

La mijlocul săptămânii, baza Kiru Sport s-a pregătit de sărbătoare, celor circa 250 de iubitori ai minifotbalului prezenți în tribună oferindu-li-se un meci cu o miză mare, disputat între două echipe cu pretenții la nivelul Ligii A de minifotbal din Prahova: MFC și Viking Pruszynski, ambele din Ploiești.

Meciul a debutat cu MFC Ploiești atacând mai timid, dar, după 6 minute, a venit și prima ocazie de gol, cu Cristian Arnăutu în prim-plan, șutul acestuia fiind însă parat de către excelentul veteran, înm vârstă de 52 de ani, Ion Catană, fost goal-keeper și… atacant la Petrolul de altadată! Din minutul 10, confruntarea s-a „încins”, iar oportunitățile de a se marca au alternat de la o poartă la alta. Alexandru Crăciun, Florin Ghica și Cristian Stănescu l-au încercat, unul după altul, pe Catană, procedeul ales fiind șutul de la distanță.

“Vikingii” au răspuns prin Daniel Chiriță, patronul bazei sportive, Ionuț Filip și Cristian Dumitrache, cei care au încercat să-l învingă pe „omul-penalti”, Mihai Vanghele, dar fără sorți de izbândă. Astfel încât, cele două reprize regulamentare de joc, a câte 20 de minute fiecare, s-au încheiat cu o remiză albă, 0-0, trecându-se, apoi, la loviturile de departajare, pentru MFC fiind a treia oară consecutiv când a ajuns, repetăm, la deciderea unui meci de la… punctul cu var!

Primul care a transformat pentru MFC a fost Gabriel Năstase, atacantul-actor Cristian Dumitrache – din serialul Las Fierbinți, de pe Pro TV, și, totodată, component al echipei naționale a artiștilor prezentă acum la Cupa Mondială din Rusia – restabilind egalitatea. Cristian Arnăutu a readus-o pe MFC Ploiești la conducere, dar numai până când Ionuț Filip a punctat și el cu aceeași precizie. Tânărul Eugen Rudaru, coechipier cu Filip la CS Blejoi, deja campioană a Ligii A Prahova, s-a bucurat de încrederea antrenorului Gabriel Georgescu și a răsplătit-o cu golul de 3-2. A urmat fostul internațional Daniel Chiriță, șutul acestuia spre colțul din dreapta al porții lui Mihai Vanghele fiind ghicit de ex-apărătorul buturilor juniorilor Petrolului, cel care i-a “aruncat în aer” pe coechipierii săi, veniți apoi în fugă să-l felicite pentru că a adus Cupa LMF Prahova 2018 în vitrina clubului MFC Ploiești! Jucători și simpatizanți s-au bucurat, ulterior, împreună pe terenul sintetic pe care a avut loc finala,

O familie care culege roade după doar patru ani de existență!

Ulterior ultimului act al competiției locale, antrenorul echipei care a câștigat trofeul și doi dintre autorii succesului, pe teren, au declarat:

Mă bucur că munca mea de patru ani a fost încununată cu un trofeu important, într-o seară magică pentru echipă și pentru suporterii prezenti la fața locului. Am întâlnit-o chiar pe deținătoarea trofeului, o formație experimentată, una care pleca din start cu prima șansă. Însă, împreună cu acești băieți minunați, am reușit sa ridicăm noi, cei de la MFC Ploiești, trofeul deasupra capului, iar asta grație unor meciuri spectaculoase și cu suspans!(Gabriel Georgescu)

„Am întâlnit-o pe una dintre cele mai bune echipe, una cu pretenții, care – an de an – aspiră la adjudecarea Cupei și a campionatului. Deși outsider, MFC a reușit sa câștige Cupa LMF Prahova, din acest an, după un sezon frumos, nesperat pentru mulți, dar așteptat de noi și meritat de toți componenții echipei. Am scris o filă de poveste, din povestea noastră, și am făcut astfel lumea fericită prin reușite, acest trofeu fiind o parte din noi, obligându-ne să arătăm că nu a fost o întâmplare adjudecarea Cupei. Urmează să facem o figură frumoasa la Sibiu, la faza națională. Cât despre atmosferă… Cred că am arătat că suntem o Familie. Ne-am bucurat de fiecare pas făcut și sperăm să trecem des prin clipele de la și de după finală” (Alexandru Crăciun)

A fost un meci echilibrat, cu faze la ambele porți, dar – într-un final – norocul a fost de partea noastră și am adus trofeul acolo unde trebuia, adică ACASĂ! Este primul important câștigat de MFC, la care am contribuit cu toții. Atmosfera a fost una excelentă și cred ca suporterii noștri au plecat fericiți după finală. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au susținut de-a lungul întregului sezon și mai ales în finală. Mulțumim sponsorilor, Academiei Florin Ghiță și, nu in ultimul rând, antrenorului Gabriel Georgescu! Antrenorului – pentru încrederea acordată și pentru grupul unit pe care l-a făcut în jurul lui. Vreau să le mulțumesc și colegilor de echipă pentru munca depusă și, totodată, să le reamintesc că sunt mândru că fac parte, împreună cu ei, din Familia MFC Ploiești!” (Mihai Vanghele)