Micuța delegație a handbalistelor de la CSM Ploiești se întoarce sub scut din Insulele Feroe! Victorie în turul cu HC Neistin

Dragos Trestioreanu -

Micuța delegație a handbalistelor de la CSM Ploiești se întoarce sub scut din Insulele Feroe! Victorie în turul cu HC Neistin

Plecate de acasă vineri dimineața la ora 3.30, urcate în avion după trei ceasuri, zburând către Torshavn, în Insulele Feroe, cu escale la Berlin și Copenhaga, și ajungând la destinație la 23.30 (ora României, două mai devreme la fața locului), cele opt handbaliste de la CSM – echipă care a dus, pentru prima oară în istorie, Ploieștiul în cupele europene ale sportului jucat cu mingea mică – au dat dovadă de sacrificiu, ambiție și devotament, reușind să se impună în fața unei formații care, chiar dacă are statut de amator, a numărat atâtea jucătoare câte permite un raport oficial. Adică, a avut și rezerve care să le înlocuiască pe cele din teren, cu excepția portarilor. În schimb, Neven Hrupec și Daniel Gheorghe, antrenorii CSM-ului, au mizat 60 de minute, din tot atâtea posibile, pe aceleași handbaliste pe semicerc, doar Dragica Tatalovic și Alina Dumitru alternând între buturi, pentru a le ajuta, cu intervențiile lor, pe Marina Dmitrovic, Daciana Balaban Curtean, Ionela Dinu, Andreea Chiricuță, Izabela Mitrescu și Carmen Gheorghe, cele care au stat non-stop, repet, pe teren! În ciuda acestui impediment, în fapt o situație de neconceput nici în competiția internă, darămite într-una internațională, fetele au dat o palmă grea celor care nu le-au mai plătit de cinci luni, nefiind în stare nici măcar să găsească o soluție legală de a o face, de parcă ar fi căutat acul în carul cu fân!

După cum notează siteul oficial al clubului, CSM Ploiești a dispus de HC Neistin, în sala de 600 de locuri a acesteia, campioană a Insulelor Feroe, cu scorul de 26-24 (12-12), grație golurilor bifate de către fiecare dintre jucătoarele de pe semicerc: Dmitrovic (12), Balaban (4), Gheorghe (4), Dinu (3), Chiricuță (2) și Mitrescu (1). Returul urmează să aibă loc la sala Olimpia, din Ploiești, sâmbătă, 17 septembrie, ora 18.00. Interesant este că FRH le-a programat pe fetele de la CSM în prima etapă a campionatul Ligii Naționale să joace, tot acasă, contra HC Zalău, marți, 13 septembrie, de la ora 16.00, deși ele vor reveni acasă abia după miezul nopții de duminică spre luni, tot după un drum foarte lung și extrem de obositor! Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla dacă, așa cum ar fi normal, admirabilele eleve ale lui Hrupec și Gheorghe se vor califica mai departe în cupa europeană în care au debutat cu dreptul. Cuiva ar trebui să-i crape obrazul de rușine pentru ce-au pățit aceste fete minunate! Neplătite de atâta vremea, dar respectându-și blazonul. Bravo lor!

Foto: www.csmploiesti.ro