Miercuri, primul meci oficial din noua sală Olimpia. CSU Asesoft va face din nou botezul

Redactia -

Miercuri, primul meci oficial din noua sală Olimpia. CSU Asesoft va face din nou botezul

Dacă vineri, 6 ocotmbrie 2013, cu ocazia inaugurării renovatei și extinsei săli Olimpia, din Ploiești, cei prezenți la faá locului au avut parte de un meci amical, dintre echipele de baschet masculin CSU Asesoft Ploiești și Steaua CSM EximBank București, combatante în catualul sezon al Ligii Naționale, miercuri, 9 octombrie, se va desfășura acolo și prima partidă oficială, în care campionii en-titre vor primi replica trupei care le-au „suflat” prima ediției a Supercupei, jucătorii de la BCM U Pitești. Confruntarea va debuta la ora 17.00 și va fi transmisă în direct pe „DigiSport 3”. Cătălin Burlacu și coechipierii săi au început, neașteptat, cu stângul noua ediție a LNBM, pierzând, scor: 74-78, disputa de la Mediaș, cu CS Gaz Metan Mediaș, viitoarea adversară din Supercupă. După un meci în care, de la ploieșteni, s-a remarcat noul pivot finlandez de orgine americană, Gerald Raymond Lee jr. (Foto: Mirela OPREA), debutant în Ligă cu un „double-double”, iar fundașul bosniac Filip Adamovic a rămas în afara raportului de joc, din cauza prezenței în lotul Asesoftului a șapte baschetbaliști străini, rămâne să vedem ce opțiunea va avea, din acest punct de vedere, antrenorul principal Vladimir Arnautovic la confruntarea cu argeșenii. Ceea ce este sigur e că tehnicianul nu mai concepe un alt pas greșit, după cel din Ardeal, mai ales că noul efectiv al său, un Dream Team, spulberase orice adversar intern, în presezon.

Între timp, CSU Asesoft șl-a aflat și adversara din sferturile de finală ale Cupei României, care se vor desfășura anul viitor. Acesta va fi BC Mureș Târgu Mureș, tocmai echipa pe care a depășit-o, cu 4-2 la general, în finala play-off-ului ediției 2012-2013. Pe 8 ianuarie 2014 se va combate la „Olimpia”, iar pe 12 – pe terenul formației antrenate de-acum de tânărul George Trif. Învingătoarele de după dubla manșă din sferturi se vor califica în Final Four, care va fi găzduit, în perioada 11-12 aprilie, de echipa care va câștiga licitația ce se va organiza la sediul Federației Române de Baschet. Învingătoarea din finala mare a Cupei României va primi dreptul, potrivit www.csuasesoft.ro, de a se înscrie în ediția 2014-2015 a întrecerii continentale intercluburi FIBA EuroChallenge Cup.