Migraţie masivă de penelişti prahoveni la ALDE

Daniel Dimache -

Migraţie masivă de penelişti prahoveni la ALDE

Astăzi, în prezenţa şefei organizaţiei ALDE judeţene, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a invitaţilor de la centru, secretarul partidului Daniel Chiţoiu şi europarlamentarul Norica Nicolai, dar şi a membrilor ALDE prahoveni, partidul liberalilor şi democraţilor a făcut o demonstraţie de forţă. Au fost prezentaţi presei şi colegilor de partid nu mai puţin de 10 foşti membri PNL, care au trecut la ALDE, chiar astăzi fiind primiţi oficial în rândurile partidului.

Luchian, Nica, Gunia, Irimescu – noii membri ALDE

Iată-i pe liberalii trecuţi la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni: Ioan Luchian (fost senator şi președinte PNL Prahova), Dragoș Gunia (fost deputat PNL), Bogdan Nica (fost vicepreședinte PNL Ploiești), Cristian Irimescu (fost președinte PNL Ploiești), Aurelian Tudor (consilier local PNL Ploiești), Daniel Puiu Neagu (consilier local PNL Ploiești), Paula Drăgușin (fost consilier local PNL Ploiești), Cristina Enache (fost consilier local PNL Ploiești), Mihaela Toma (președintele Organizației de Femei a PNL Ploiești),  dar şi Dragoş Pârvan (fost director al AJOFM Prahova), dar şi Mihai Poenaru, avocat, Lucian Boitor, om de afaceri și Cristian Sariu, om de afaceri.

Aşezaţi frumuşel pe două rânduri, în faţă, foştii penelişti au luat cuvântul pe rând, majoritatea atacându-l pe primarul Adrian Dobre şi manifestându-şi susţinerea pentru cel pe care îl vor înlocuitor al acestuia la alegerile viitoare, Andrei Volosevici.

Un primar PNL susţine… ALDE

Alături de ei s-a mai aflat, surprinzător, primarul comunei Podenii Noi, Mihai Alionte, aflat încă în PNL (dacă demisionează îşi pierde mandatul de primar), dar care şi-a exprimat susţinerea pentru ALDE! Acesta l-a atacat direct pe preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, la un moment dat spunând în discursul său că organizaţia judeţeană a PNL este „condusă de un nemernic„. Alionte a mai menţionat că mai mulţi primari din PNL sunt alături de ALDE, însă aceştia nu au curaj să se maniefste public.

Un musafir nepoftit

La întâlnire, s-a strecurat şi un oengist bucureştean, care a şi luat cuvântul, recomandându-se „oarecum din presă”. Acesta a declarat că îl urmărea de fapt pe preşedintele Tăriceanu, dar se pare că s-a mulţumit să o atace pe ministrul Graţiela Gavrilescu, care l-a invitat la o viitoare conferinţă pe teme de mediu, dar nu a scăpat ocazia să îl dea pe faţă pe nepoftitul oaspete, ca fiind membru de partid USR

Volosevici, candidat la Primărie…

De ce ar trebui să se îngrijoreze cei din PNL?

În primul rând pentru că le-au plecat membri marcanţi, care nu au nicidecum profil de traseişti, activând de mulţi ani în partid, până acum.

Apoi, iată peneliştii iau distanţă de Adrian Dobre şi se încolonează în spatele celui ce se prefigurează a fi viitor candidat ALDE la Primăria Ploieşti, fostul edil Andrei Volosevici, care se bucură poate de mai multă popularitate ca oricând, după eşecurile tuturor celor care i-au urmat în funcţie.

În al treilea rând, ALDE începe să capete profil de prim partid liberal, cel puţin la nivelul judeţului Prahova, în detrimentul PNL (identificat tot mai mult cu fostul PDL), care nici măcar nu mai e perceput ca prim partid de opoziţie, ca vârf de lance în opoziţie afirmându-se alianţa USL-PLUS.

Nu în ultimul rând, cei de la ALDE au anunţat că vor afişa, cât de curând, a unor noi contigente de penelişti care li s-ar alătura.