Mihai Joița transferă și fundași la Petrolul. Bocognano, originar din insula lui… Napoleon!

Dragos Trestioreanu -

Mihai Joița transferă și fundași la Petrolul. Bocognano, originar din insula lui… Napoleon!

După ce a adus, de când a fost instalat în postul de manager sportiv la SC FC Petrolul Ploiești, mijlocași și atacanți – Sana Altamaa, Ismail Ahmed Kadîr Hassan, Cheikh Alan Diarra, Harlem-Eddy Gnohere, Alexis Sainrimat-Moreira și Vlad Rusu -, Mihai Joița a făcut o primă achiziție și pentru defensiva „lupilor”. Astfel, ultimul sosit în tabăra găzarilor este un stoper de picior stâng francez, originar din orașul corsican de unde ex-internaționalul român Adrian Mutu a fost transferat la trupa de pe arena Ilie Oană, Ajaccio. Yohan Bocognano (foto, cu echipament roșu-albastru; www.alta-frequenza.com), fundaș central cu nume de origine italiană, a debutat la gruparea fanion din insulă, AC Ajaccio, la formația secundă, apoi a trecut la Olympique Nîmes, ca fotbalist liber de contract, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și când a optat pentru a doua echipă a orașului, Gazelec Football Club Ajaccio, promovată la finele sezonului trecut în Ligue 1. Tot liber de contract a trecut la Istres, după ce a petrecut câte un an ani la formația fanion din urbea natală, respectiv Nîmes și un sezon la Gazelec, toate din Ligue 2. De la Istres, după o jumătate de ediție de campionat, a fost achiziționat de către Inter Baku, grupare din primul eșalon al Azerbaidjanului, acolo unde a ajuns în luna ianuarie a anului trecut și a avut contract până la finele lui iunie 2015. Obținând permisiunea azerilor, dublu vicecampioni în sezoanele 20113-2014 și 2014-2015, de a părăsi clubul din Baku înainte de termenul limită al angajamentului, Bocognano a semnat cu SC FC Petrolul un contract întins pe doi ani, așa cum anunță siteul oficial al „galben-albaștrilor”.

În vârstă de 25 de ani și înalt de 1,85 metri, bifând – în sezonul trecut, în campionatul Azerbaidjanului – 21 de meciuri (1.574 de minute), fără gol marcat sau pasă de gol, și alte patru partide în preliminariile Europa League, Yohan Bocognano va trebui să-l înlocuiască în apărarea Petrolului pe fostul căpitan Geraldo Alveș Regufo, cel care a semnat, pe un sezon, cu Astra Giurgiu și se va antrena… tot la Ploiești, pe arena din cartierul 9 Mai, acolo unde „dracii negri” s-au întors din această vară. Noul francez al „lupilor” are o cotă actuală de 264.000 de lire sterline, pe www.transfermarkt.de, dar nu se știe sigur că va putea fi și văzut pe gazon în primul meci amical al noii sale echipe, de vineri, 19 iunie 2015, ora 18.00, de la Blejoi, contra echipei locale, CS, vicecampioana Ligii A Prahova. Iar asta din cauză că va ajunge la Ploiești prea târziu pentru a mai putea intra pe teren. La fel cum se va întâmpla, de altfel, și cu alte noutăți ce vor apărea în această săptămână.

În ceea ce îl privește pe play-maker-ul lui Club Athletique Bizertin, echipă din primul eșalon tunisian, Nour Hadhria, anunțat de www.prosport.ro ca fiind în atenția Petrolului, potrivit noii legi stupide a FRF de a interzice transferul extracomunitarilor care nu au cel puțin trei selecții – atenție, nu doar convocări! – la echipele naționale ale țărilor lor, în ultimele două sezoane, absența unui pașaport UE îl face neeligibil. Nu același lucru se poate spune despre un alt tunisian, mijlocașul defenisv de 1,90 metri, Karim Aouadhi, care ar fi compensat absența pașaportului unei țări din Uniunea Europeană cu numărul minim de selecții impus pe perioada temporală cerută de actualul regulament de transferuri. Dar Aouadhi are, oricum, dublă cetățenie, tunisiană și franceză. Altfel, achiziționarea lui Jugurtha Hamroun, Mohammadou Sissoko, Justin Mengolo și Andrei Miron, despre care s-a mai scris că ar fi în vizorul Petrolului, nu mai este de actualitate, din varii motive. Însă, lista de transferuri de la clubul găzarilor este încă departe de a fi fost epuizată, urmând a se vedea și dacă fostul golgheter de la Academica Argeș Pitești, constănțeanul Vlad Rusu, îl va impresiona, în aceste zile, pe noul antrenor principal Selymes Tibor. De subliniat că toate achizițiile reprezintă jucători aflați în sfera de influență a fostului impresar Mihai Joița, actual manager sportiv la SC FC Petrolul, un fapt absolut justificat și, implicit, de înțeles.