Mihai Poliţeanu, oficial, de vineri, primarul municipiului Ploieşti – Ceremonia de învestire
Redactia -

Primarul ales al Municipiului Ploiești, Mihai – Laurențiu Polițeanu, va fi învestit în funcția de primar al municipiului nostru, vineri, 25 octombrie 2024.
Ceremonia de învestire în funcția de primar a domnului Mihai – Laurențiu Polițeanu va avea loc, începând cu ora 10.30, la sediul autorității publice locale din Piața Eroilor nr. 1 A, în cadrul ședinței festive de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Ploiești.
Reamintim că mandatul domnului Mihai – Laurențiu Polițeanu, candidat independent pentru funcția de primar al Municipiului Ploiești, a fost validat de Judecătoria Ploiești.
De asemenea, prefectul județului Prahova, domnul Emil Drăgănescu și președintele Consiliului Județean Prahova, domnul Virgiliu Daniel Nanu, vor fi prezenți la ceremonia de învestire a noului executiv al Municipiului Ploiești.
Ședința pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Ploiești va fi condusă de cel mai în vârstă consilier local al cărui mandat a fost validat, împreună cu doi dintre cei mai tineri consilieri locali ale căror mandate au fost validate.
Cu acest prilej, consilierii locali ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul prevăzut în Codul Administrativ (OUG 57/2019).

![Lucrările de modernizare a Spitalului Câmpina au ajuns la ultima etapă Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-17-080450.jpg)
![Dezinsecţie şi deratizare în Ploieşti, în iunie. Unde se intervine Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2021/09/dezinsectie-1-ploiesti.jpg)

![Virgiliu Nanu, anunţ despre lucrările la drumul prăbuşit dintre Câmpina şi DN1 Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/lucrari.jpg)
![Lista străzilor din Ploieşti pe care se lucrează săptămâna aceasta Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/canalizare.jpg)