„Cel mai greu fotbal este fotbalul simplu!” – iată care este crezul mai mult decât interesant al debutantului în vârstă de 17 ani al FC Petrolul, ploieșteanul Mihnea Rădulescu

Dragos Trestioreanu - apr. 14, 2023

Are 17 ani și șase luni. În urmă cu patru zile, și mai precis, la 17 ani, 6 luni și 24 de zile, a debutat, în sfârșit, la FC Petrolul, în SuperLigă. E șef de generație autorizat al grupei sale de vârstă. Prima oară l-am văzut în semifinala Ligii Elitelor la „U 16”, pe un teren al Școlii de fotbal Iolanda Balaș Soter, din Buzău, în debutul verii anului 2021. Era vedeta echipei „U 17” a academiei de copii și juniori a FC Petrolul. Cea antrenată de către Laurențiu Tureac, ce-a bifat la acel turneu două meciuri, semifinala fiind pierdută, oarecum neașteptat, dar s-a câștigat, în schimb, finala mică. Un fapt absolut lăudabil, fără doar și poate. A continuat să evolueze pentru acea echipă, la FC Petrolul, promovând în Liga de Tineret „U 18”. A atras atenția media video centrală, dar nu numai, printr-un gol fabulos marcat – spune însuși protagonistul interviului de mai jos, Mihnea Rădulescu – precum… Jair, brazilianul sosit vara trecută la Ploiești și devenit repede un star al Petrolului, din SuperLigă. Mihnea are talent cu – așa cum se spune – carul, are fotbalul tehnic în genă, este mijlocaș cum a fost și tatăl său, Marius, zis „Beleaua”. Părintele era atras mai mult de zona centrală decât feciorul lui, de benzi, viteza fiindu-i junelui, pe lângă tehnicitate, o altă calitate ușor vizibilă. Merita, poate, un debut și mai devreme, și, cu siguranță, mai multe minute, în partida recentă contra CS Mioveni. E mai dificil să intri în minutul 90, pentru trei minute, și să mai faci și ceva important! Când i se va acorda mai multă încredere, am convingerea că va fi o surpriză foarte-foarte plăcută. Așa cum ar fi trebuit să fie și pentru echipa națională de profil, dar nu a fost, deocamdată. Din motive care efectiv îmi scapă, fiind de neînțeles. Poate, de-acum încolo! Bun venit, Mihnea Rădulescu!

Cine ți-a pus prima minge în brațe? La ce vârstă, îți mai amintești? Care a fost reacția ta de-atunci?

Mihnea RĂDULESCU: Prima minge care mi-a fost așezată în brațe a fost una marca adidas. Mi-a fost oferită, eu cred că firesc, de tatăl meu, Marius Rădulescu. Aveam o vârstă frageda, numai trei ani. Îmi aduc bine aminte momentul acela. Când am văzut-o prima dată, am început s-o studiez Vreun minut, așa, căci nu știam ce este cu acea mingea, dar nu voi uita că după ce m-am dezmeticit, am simțit un sentiment de fericire. Așa, cred că a început legătura mea cu fotbalul, cu mingea, cu tot ceea ce este legat de sportul bine denumit rege!

Crezi în „mitul” că fiecare fiu trebuie să împărtășească neapărat cariera tatălui sau? L-am văzut, pe viu, pe părintele tău jucând. Nu va fi ușor să fie depășit, să știi! Tu ce crezi, Mihnea?

M.R.: Cum spune vorba aceea… „moștenire din părinte”, tatăl meu îmi este un exemplu și o să fac tot posibilul să-i calc pe urme. Evident, pentru ca, într-o bună zi, să reușesc să-l și depășesc. Nu cred că se va supăra :-). De altfel, am și un tatuaj special „din tată în fiu”! Totuși, din punctul de vedere al meu, copilul nu este neobligat neapărat să ajungă să aibă aceeași meserie, să îi zic astfel, cu aceea a tatălui său. Asta deoarece, dacă nu va îmbrățișa din suflet, din pasiune, ca primitor de ștafetă, degeaba alege copilul aceeași carieră cu a părintelui său, modelul lui, în fapt. Din nefericire, destui copii, în ziua de azi, sunt obligați de părinți să joace fotbal sau să facă orice alt sport sport. Dar, repet, este degeaba dacă nu sunt pasionați de ceea ce fac.

Cum ți-ai visat, realmente, debutul în SuperLigă? Chiar așa s-a întâmplat?

M.R.: Sincer, dacă vă spun, nu o să mă creadă nimeni! Dar, cu o seara înainte, fiind în cantonament, la hotel, cu echipa, în acea noapte am visat că am debutat pe arena Ilie Oana și toata lumea mă aplauda și-mi scanda numele. Așa am visat, așa a fost! Pentru mine, deci, a fost un vis împlinit! Însă, acesta este numai începutul. Vreau să am cât mai multe meciuri în picioare, cum se zice în limbajul fotbalistic, în primul eșalon. Dar, pentru așa ceva, drumul și munca vor trebui să continue pe un trend ascendent. Îi mulțumesc și acum, aici, lui Mister (n.r. – antrenorului principal Florin Pârvu) și întregului staff tehnic pentru toata încrederea care mi-au acordat-o, pentru a debuta în liga de fotbal cea mai de sus din România, la numai 17 ani!

Tatăl, Marius Rădulescu, și Leo Messi, idolii tânărului pătruns devreme în primul eșalon

De la cine ai „furat” fotbalul? De la tată sau de la antrenori?

M.R.: De mic, mi-a plăcut fotbalul. Iar tatăl meu m-a îndrumat, pe tot traseul, pentru a avea si succes. Drumul spre din ce în ce mai bine a început, reamintesc, de la prima minge făcută cadou, când aveam trei ani. Îmi amintesc perfect cum stăteam cu tata, pe teren și în curte, și mă învăța, ușor-ușor, toate regulile jocului. La ani m-a dus la Petrolul, la domnul antrenor Laurențiu Tureac. Grupa mea ea cea din anul 2005. Dar, dânsul – când m-a văzut, după trei săptămâni – mi-a spus direct că merit mai sus și m-a dus să joc la o grupă mai mare! Împreună cu domnul Tureac am plecat la drum! Se întâmpla fix acum 10 ani, iar luni,  10 aprilie 2023, iată, am debutat în SuperLigă, adică primul eșalon fotbalistic din România!

Pe ce post îți place să joci? Ai avut vreun model?

M.R.: Îmi place să joc mijlocaș lateral, stânga sau dreapta, nu contează. Modelul și, totodată, idolul meu este Leo Messi. Dar știți ceva? Eu cred că un fotbalist trebuie să știe să joace pe toate posturile, pentru că vor fi și cazuri de forță majoră, de urgență, de urgență, pe gazon. Tatăl meu mi-a spus așa ceva și sunt convins că are multă dreptate. Astfel încât, și eu o să încerc să joc pe ce post va fi nevoie. Mai puțin, desigur, cel de portar. Dar numai din cauza înălțimii!:)). Deși, cine știe…

Cum te-ai caracteriza ca fotbalist, unul care este individualist sau unul care preferă jocul colectiv?

M.R.: Eu, ca fotbalist, prefer jocul colectiv, deoarece practic un joc de echipă, nu unul individual. Astfel, îmi place să joc simplu, să nu țin de minge fără rost, să dau pase, să fiu altruist, să bifez mai degrabă un assist, decât să driblez pe tot terenul si să pierd mingea. Știți de ce vreau să fiu așa? Foarte simplu: deoarece… cel mai greu fotbal este fotbalul simplu, iar mie nu-mi plac lucrurile ușoare, nu mă motivează! Dacă aș fi vrut să fiu individualist, într-adevăr, mă duceam la box, la tenis, la înot, la atletism, la gimnastică etc. Acesta sunt eu!

Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Cristi STAVRI)