Mii de ploieșteni și-au revărsat dragostea imensă pentru „lupii” din 2014!

Redactia -

Mii de ploieșteni și-au revărsat dragostea imensă pentru „lupii” din 2014!

Cloul festivității aniversării celor 90 de ani de existență ai clubului Petrolul Ploiești a fost, fără îndoială, momentul în care pe scena amenajată în centrul municipiului au urcat compnenții echipei actuale și Răzvan Lucescu (foto sus; www.fcpetrolul.ro), împreună cu colaboratorii săi din staff-ul tehnic, fiecare dintre „lupi având un cuvânt pentru miile de suporteri ai lor, care au umplut spațiul dintre Palatul Administrativ și Palatul Culturii. Că au fost 5.000, câți au apreciat organele de pază și ordine, sau peste 8.000 – cât s-a scris pe unele siteuri ale fanilor, nici nu mai are importanță, ci atmosfera creată acolo și faptul că nu mai puteai nici măcar un ac în zonă! Petroliștii de azi au avut astfel confirmarea imensei iubiri a simpatizanților lor și au promis, în euforia momentului, un viitor tot mai frumos al formației lor. Luat de val, simpaticul Njongo Lobe Priso Festivitate_90_de_ani_Petrolul_fcpetrolul.roDoding, de la care se așteaptă un nou gol decisiv, la Timișoara, după acela de la Constanța, cu Săgeata, a luat microfonul și a cântat în limba engleză, spre deliciul celor prezenți, încântați de declarația de dragoste a camerunezului. Aproape toți aflați pe scenă și-au folosit telefoanele mobile pe post de… aparate de filmat, imortalizând secvențe din marea de suporteri veniți să-i aclame. Undeva, pe lângă scenă, spre Palatul Administrativ, mai discreți, ca de obicei, patronul Daniel Capră și directorul executiv Alexandru Crângu au urmărit, bucuroși și chiar emoționați, revărsarea de simaptie a fanilor pentru echipa lor, iar cuvintele unui mai nou intrat în marea familie a Petrolului, Lucescu jr., a smuls roopte de aplauze și urale, din partea ultrașilor, căci toți, indiferent de vârste sau sex, s-au manifestat acolo precum cei din peluze (foto mijloc și jos; www.fcpetrolul.ro)! Intonarea imnului Petrolului și urarea de „La mulți ani!”, de către toți cei prezenți, cu George Nicolescu în rol de primă vedetă, a fost, poate, momentul cel mai impresionant al întregii manifestări de joi seară.

1398978405_001_fcpetrolul.roSeara s-a încheiat cu un concert al bine cunoscutei trupei Voltaj, care a constituit un final perfect al unui program bine gândit și pus în scenă de către organizatori. Dar, festivitățile nu s-au încheiat încă, iar după ce au debutat cu concursuri pentru copiii îndrăgostiți de Petrolulși defotbal, vor continua și se vor termina la meciul cu Steaua, din etapa a XXIII-a, atunci când o coregrafie fără egal, premieră absolută, îi va avea drept protagoniști pe cei 15.000 de fani care vor umple noua arenă Ilie Oană! Pregătirile sunt în toi, iar ceea ce va fi se anunță un veritabil show de lumini și culoare!