Ministerul Educaţiei, ultimele informaţii despre greva profesorilor
Redactia -
Ministerul Educaţiei a centralizat constant informaţii statistice privind personalul din învăţământul preuniversitar care a participat la protestul declanşat în 22 mai 2023.
Conform datelor primite de la inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, situaţia, la nivel naţional, după adoptarea Ordonanţei de urgenţă 53/2023, se prezintă astfel:
În perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 şi, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic).
* Faţă de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate judeţele, cu excepţia judeţului Covasna (+1,1%).
* La nivel general, cei mai mulţi angajaţi din sistemul preuniversitar şi-au reluat activitatea în judeţele: Vâlcea (12,6%), Ialomiţa (11,8%), Teleorman (11%), Botoşani (10,3%), Bucureşti (9%), Buzău (8%).
În perioada 31 mai – 6 iunie, şi-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice.
La nivel naţional, conform raportărilor primite de la inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, în 1.007 unităţi de învăţământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unităţi mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unităţi participă întregul personal didactic (cu 42 de unităţi de învăţământ mai puţin faţă de 31 mai).
Precizăm că niciun judeţ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învăţământul preuniversitar de 100%.
Datele prezentate sunt cele transmise de inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti. Situaţia este dinamică, fiind monitorizată în permanenţă.
Referitor la întâlnirea desfăşurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, vă comunicăm faptul că toţi cei prezenţi au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfăşurare a probelor examenelor naţionale.
De asemenea, Ministerul Educaţiei a invitat reprezentanţii federaţiilor sindicale la o nouă întâlnire, pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă.
Foto: www.pexels.com