Minor, intrat în spital dintr-un accident rutier la Azuga

Daniel Dimache -

Minor, intrat în spital dintr-un accident rutier la Azuga

Accident în această dimineaţă, pe DN1, pe raza oraşului Azuga, km. 137, un autoturism a derapat si a pătruns pe contrasesns unde a lovit 2 autoturisme, cu o victimă copil de 12 ani.
Din primele verificări, se pare că un conducător auto în vârstă de 30 de ani, care se deplasa pe DN 1, pe raza localității Azuga, într-o curbă ușoară la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu alte două autoturisme, care circulau pe sensul Brașov-Ploiești. În urma evenimentului rutier, un minor de 12 ani, pasager în unul dintre autovehiculele de pe sensul de coborâre, a fost transportat la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorii auto au avut rezultat negativ.