Minori răniți în accident auto la Moara Nouă

Daniel Dimache -

Minori răniți în accident auto la Moara Nouă

 

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN1 A- km 82 în afara localității Moara Noua, pe sensul de mers Blejoi către Bărcănești s-a produs un autoaccident rutier soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 35 ani în timp ce conducea o autoutilitară pe DN1A, pe sensul de mers Blejoi către Bărcănești, în punctul mai sus menționat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu mai mulți arbuști ce se află în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autovehiculului și a doi pasageri minori cu vârstele de 13 și respectiv 14 ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.