Mircea Cosma, în control la Spitalul Judeţean

Redactia -

Mircea Cosma, în control la Spitalul Judeţean

Luni, 8 septembrie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În cadrul acestei vizite la unitatea spitalicească a verificat stadiul lucrărilor la un salon etalon ce urmează sa fie finalizat zilele următoare. Salonul este realizat la standarde europene şi va fi dezvoltat la nivelul întregului spital ; el prevede pe lîngă dotările moderne de ultimă generaţie (circuite de oxigen, circuite pentru alarmă pacienţi, circuite pentru alarmă incendiu, pardoseală nouă din răşină epoxidică, tâmplărie nouă) şi grupuri sanitare proprii.

În prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti sunt 93 de saloane cu aproximativ 646 de paturi( urmând a fi construite încă 20 de saloane). Acestea urmează să fie modernizate în totalitate, după modelul salonului etalon prezentat anterior.Pentru această investiţie a fost alocată suma de aproximativ 800.000 lei din care 350.000 lei reprezintă costurile pentru grupurile sanitare proprii.

La întâlnirea de astăzi au fost prezente şi cadre medicale, administratorul public al Judeţului Prahova,Fabioara Ionescu, precum şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Alexandru Băloi.