Mircea Ivan, adus de Lucică Rădulescu la Chimia Brazi

Redactia -

Rămas pe baricade la Chimia Brazi, clubul pe care-l slujeşte, cu ambiţie şi dorinţă de mai mult şi mai bine, de câţiva ani, managerul sportiv Lucică Rădulescu a început în forţă anul 2012. Astfel, în acest moment, se antrenează cu echipa fanion a OMV-Petrobrazi tânărul şi promiţătorul atacant fost la Conpet Ploieşti şi AFC Filipeştii de Pădure, Mircea Ivan (foto; www.ligab.ro). Dar gândurile lui Rădulescu „ţintesc” şi mai departe, mai precis spre fostul prim-divizionar de la Unirea Urziceni, fundaşul Ştefan Odoroabă, ultima oară la CS Râmnicu Vâlcea, în Seria a II-a a Ligii a II-a. Cel care va decide oportunitatea transferului acestui jucător cu experienţă, ex-component şi al SC FC Petrolul Ploieşti, în eşalonul secund, va fi antrenorul principal Octavian Grigore.

În ceea ce-l priveşte însă pe Ivan, acesta are pe rol un „proces” la Federaţia Română de Fotbal, pârâtă fiind AFC Filipeştii de Pădure, ultima sa formaţiei, iar cea care a acuzat – Conpetul. La mijloc este o sumă de bani pe care prima o datorează celei de-a doua şi nu a achitat-o încă. Astfel încât, s-a solicitat arbitrajul comisiei de profil a FRF. În funcţie de cum se va stinge respectivul debit, produsul şcolii de fotbal a lui Daniel Chiriţă, Petrolul ’95, va fi legitimat la Chimia, club care are nevoie de serviciile lui. Până atunci, tot la Brazi se pregăteşte şi un alt atacant, golgheterul Avântului Măneciu, Marian Stanciu, al doilea marcator din eşalonul de elită judeţean, dar şi un coechipier al acestuia de la formaţia din Liga A Prahova, fundaşul dreapta Constantin Miroiu. Însă, trebuie să ne aşteptăm şi la alte surprize în ceea ce priveşte achiziţiile, din partea lui Rădulescu, agent de jucători de formaţie.