După Dinamo, și Petrolul este condusă de suporteri? E o întrebare pe care și-a pus-o macedoneanul Mirko Ivanovski! Într-un interviu din media centrală, fostul jucător al „lupilor” îl cataloghează drept pervers pe Claudiu Tudor!!!
Dragos Trestioreanu -
Săptămâna trecută, pe 18 februarie 2023, siteul www.prosport.ro a postat un text incitant prin care a informat despre o acțiune, de luna trecută, a unor suporteri ai Petrolului. Cei care i-ar fi amenințat, în vestiar, pe fotbaliștii echipei favorite să nu își mai ceară cu insistență banii restanți din contracte, ci să-și vadă de fotbal. Foarte prompt, ca niciodată parcă, în aceeași zi chiar, conducerea clubului găzarilor a replicat printr-un comunicat. Unul prin care a dezavuat cele apărute în articol, negând astfel faptele prezentate acolo. Dar, luni, 20 februarie, la numai două zile de la postare, același site a revenit cu un interviu amplu luat unuia dintre foștii echipieri ai „lupilor”, Mirko Ivanovski (https://www.prosport.ro/fotbal-intern/petrolul-ploiesti-atacata-de-catre-un-fost-jucator-cu-ce-m-a-ajutat-acest-club-m-a-dat-afara-claudiu-tudor-pus-la-colt-pervers-mare-a-incercat-sa-ma-arda-e-19598578). Îndepărtat de la FC Petrolul încă de pe la finele lunii noiembrie 2022 și ajuns, la sugestia unui alt ex-„lup”, Gabriel Tamaș, la Concordia Chiajna. Fostul internațional nord-macedonean și jucător, în campionatul retrogradării, al lui Dinamo București, alt club cu mari probleme financiare nerezolvate, în pofida unui ajutor material substanțial al fanilor decidenți în procesul de conducere, aduce acuzații grave la adresa unui înalt oficial ploieștean actual, implicându-l cumva, dar nu și acuzându-l, totuși, și pe un altul, care nu mai este însă la club.
Din experiența în presă de mai bine de 30 de ani, știu că, în momentul în care un ziar (acum, site) este 100% sigur pe cele publicate, orice replică a subiectului/subiectelor textului, în sensul negării vehemente a informațiilor postate, atrage după sine o adevărată avalanșă de alte articole. Unele care să demonstreze încă o dată justețea celor făcute deja public. De aici, și clișeul „nimeni nu câștigă vreodată un război cu presa”! Afirmație adevărată, bineînțeles numai când și informația are deplină acoperire, iar respingerea acesteia fiind nereală. Nu am dovezi că așa s-ar fi petrecut lucrurile în ianuarie a.c., motiv pentru care nici nu pot confirma, dar nici infirma că așa s-ar fi întâmplat. Numai că interviul lui Ivanovski poate pune pe gânduri pe oricare neutru sau, ce să mai zic, pe unul care ar antipatiza-o pe Petrolul.
Aducând vorba despre „telenovela” rezilierii contractului său, scadent pe 30 iunie 2024, „istorie” începută în decembrie trecut și terminată spre finele lui ianuarie a.c., în anumite condiții de presiune – declară fotbalistul pusă de câțiva șefi de galerie, generează însă impresia că imixtiunea fanilor în problemele clubului nu ar fi redusă chiar la niște vorbe aruncate în vânt. Spuse de de cineva care ar vrea răul găzarilor, aflați într-o tot mai delicată criză financiară. Dar, din nou, nu am dovezi palpabile în sensul că acei șefi ar fi fost chemați la club să pună presiune pe Mirko Ivanovski. Drept urmare, nu pot scrie că așa a fost sau nu. Însă, ceea ce știu foarte bine este că, în ambele cazuri, mă refer la cele două texte de pe siteul ProSportului, dacă afirmațiile nu sunt reale, atunci există căi de urmat: de la dreptul și până la chiar acționarea în instanță a celor apreciați drept vinovați de calomnie. Nota bene, orice întârziere sine die sau chiar evitarea folosirii acestor forme de a se răspunde atrage după sine, de când lumea, înțelegerea unei acceptări tacite a părții acuzate. Asta în pofida unor reacții de moment, prin mijloacele oficiale proprii de comunicare (siteul sau pagina de pe o bine cunoscută rețea de socializare). Iar cum, odată cu schimbarea conducerii Petrolului, cea nouă a apelat, din plin și rapid, la acest mijloc de a comunica cu opinia publică, ar fi de așteptat ca această deschidere să se manifeste și pe mai departe, ci nu să rămână numai așa, ca și cum s-ar dori aplicarea principiului „câinii latră, caravana trece”!
Cu atât mai mult este de așteptat o declarație a mai noului președinte executiv, Claudiu Tudor, cu privire la catalogarea domniei sale drept „pervers”, de către Ivanovski, în interviul acordat siteului www.prosport.ro, aceasta nefiind deloc una care să nu-l fi deranjat pe oficialul „lupilor”. De fapt, oricare persoană s-ar dovedi la fel. În primul rând, deoarece nu toată suflarea petrolistă cunoaște, firește, tot ce se întâmplă în club, ar fi de maxim interes ca tânărul șef al Executivului echipei ploieștene să explice de ce, de la înțelegerea inițială asupra rezilierii de contract a lui Mirko Ivanovski, s-ar fi „pierdut pe drum” niște sume de bani, ca și cum, să zic așa, „una am vorbit și alta am fumat”! Dacă a fost așa au ba, iar nu știu. Ceea ce știe Mirko a declarat în interviu, în timp ceea ce Claudiu Tudor știe ar fi normal să și spună suporterilor. Asta deoarece, unui club profesionist, unui brand aproape secular, un asemenea mod de a se trata jucătorii nu-i face cinste, onoare – nici atât! Este de plâns, chiar! Am rămas pe recepție, ca și ceilalți suporteri doritori de a afla adevărul, domnule președinte executiv Claudiu Tudor!
Foto: www.fcpetrolul.ro și www.doardinamo.ro