Mobilizare pentru Florii fără incidente nedorite
Redactia -

“În acest weekend, context în care creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor, aproape 5.000 de pompieri, cu 4.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din situații de risc.
Răspunsul la urgențele medicale este asigurat prin intermediul celor peste 480 de echipaje SMURD, dintre care 303 echipaje încadrate de pompieri paramedici, 32 unități de terapie intensivă mobilă (11 specializate în tratament nou născuți), 72 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, precum și 112 autospeciale de descarcerare.
Pe linie preventivă, pompierii vor derula activități de verificare la lăcașurile de cult unde se preconizează un aflux mare de participanți, precum și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor.
Astfel de acțiuni vor fi efectuate și la unități turistice sau obiective care desfășoară activități economice în zonele turistice. Pe timpul verificărilor, inspectorii de prevenire vor urmări aspecte privind dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranții exteriori.
Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor religioase, recomandăm atât preoților, dar mai ales enoriașilor să urmeze câteva reguli simple, însă foarte importante care pot salva vieți și bunuri:
– manifestați prudență în utilizarea lumânărilor în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului;
– mențineți libere căile de evacuare din biserică și interziceți accesul în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției;
– parcați mașinile în vecinătatea lăcașurilor de cult, astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie obstrucționat.
De asemenea, recomandăm părinților supravegherea permanentă a micuților, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceștia să utilizeze diverse surse de aprindere (brichete, chibrituri) sau alte obiecte periculoase care îi pot răni”, transmite IGSU.