Monsef Zerka a scăpat doar cu o etapă de suspendare şi va fi prezent pe teren în derbiul local de duminică

Redactia -

Monsef Zerka a scăpat doar cu o etapă de suspendare şi va fi prezent pe teren în derbiul local de duminică

Pentru că urma, la doar 24 de ore după ultimul meci al rundei trecute, etapa intermediară, cea de-a XXIX-a, a campionatului Ligii I, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal s-a reunit marţi, 1 mai 2012, pentru a analiza cauzele din cea cu numărul 28. Printre cele judecate au fost şi partidele FC Vaslui – Astra şi SC FC Petrolul – CS Mioveni. Ambele echipe ploieştene au avut câte un jucător eliminat, Bogdan Pătraşcu, pentru cumul de cartonaşe galbene, respectiv Monsef Zerka (foto, în echipament albastru-galben, luptându-se cu slovacul Peter Majernik, de la FC Braşov; www.fcpetrolul.ro), care a primit „roşu” direct. Amândoi vor sta în tribună doar la confruntările din etapa intermediară, când Astra va combate, miercuri, 2 mai, de la ora 20.00 (în direct pe „gsptv”), pe „Columbia”, contra Rapidului, iar Petrolul – la Bucureşti, a doua zi, de la 19.30 („Dolcesport”), împotriva Stelei. Pe lângă suspendare, Bogdan Pătraşcu a primit o penalitate de 740 de lei, iar Monsef Zerka – de 1.000 de lei. Astfel, marocanul – ca şi adversarul său mai sus-menţionat din viitorul derbi local, de duminică, 6 mai, ora 20.00 („gsptv”) va fi prezent pe teren, deşi se anticipa că va sta pe tuşă două runde. Pentru clubul de pe „Ilie Oană”, prezenţa pe această arenă a singurului vârf împins competitiv din lot, marocanul Zerka, va fi un mare câştig în încercarea de a o învinge pe trupa concitadină şi a se menţine astfel, cu şanse mari, în lupta de salvare de la retrogradare.

Tot cu prilejul aceleiaşi şedinte a CD, antrenorul principal al Astrei, Mircea Rednic, a primit o amendă de 320 de lei, mai mari fiind însă cele ale reprezentanţilor echipei FC Vaslui, adversara de sâmbătă, 28 mai, a „dracilor”. Astfel, pentru încălcarea regulamentului competiţiei, la fel ca şi Rednic, finanţatorul Adrian Porumboiu are parte de o penalitate de 2.400 de lei, iar team-managerul Daniel Stanciu, fost jurnalist şi impresar, va scoate din buzunar 720 de lei, pe lângă faptul că va fi obligat ca timp de o lună să fie doar… simplu spectator la partidele formaţiei sale.

Cât priveşte confruntările de miercuri şi joi ale grupărilor din Ploieşti, LPF i-a delegat ca observatori de joc pe Claudiu Popa (Bucureşti), supervizat de Octavian Goga (Braşov), la Astra – Rapid, şi pe Rodion Cămătaru (Craiova), la Steaua – Petrolul.