Mort de beat, a luat la pietre geamurile blocului

Redactia -

Mort de beat, a luat la pietre geamurile blocului

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Aleea Vitioarei din municipiul Ploiești, au observat un bărbat, care a aruncat cu un obiect în geamul unui apartament.  Acesta a fost identificat și s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 30 de ani din Ploiești.  Procedând la efecturea de verificări, s-a stabilit faptul că acesta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a luat o piatră ce se afla pe trotuar, și a aruncat-o în geamul tip termopam de la un apartament, geam pe care l-a spart, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 600 lei. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.