Mort în fântână, la Secăria

Daniel Dimache -

Mort în fântână, la Secăria

La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 9.20 polițiștii orașului Comarnic au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 33 de ani a fost găsit decedat într-o fântână, pe raza comunei Secăria.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă împreună cu un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Comarnic și un echipaj din cadrul Salvamont Sinaia care au procedat la scoaterea cadavrului din fântână.
Cu ocazia examinării vizuale sumare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)