MUNŢII BUCEGI. Cadavrul unui turist, cărat de urs

Redactia -

MUNŢII BUCEGI. Cadavrul unui turist, cărat de urs

Un bărbat a fost găsit mort pe un cunoscut traseu turistic din Buşteni, sfâşiat de un urs. Jandarmii au fost cei care au văzut trupul neînsufleţit a turistului în ghearele animalului, însă nu se ştie dacă a fost ucis de acesta.

Un salvamontist a observat în jurul orei 12, din telecabină, un urs care căra ceva.

Și-a anunțat colegii de pe platoul Bucegi, care s-au deplasat pe Valea Caraiman și au alungat ursul, apoi au constatat că este vorba despre un cadavru al unui bărbat de 64 de ani, din Brăila.

Leonard Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Prahova, nu a putut confirma că decesul a survenit în urma atacului ursului, însă a precizat că bărbatul nu murise de foarte mult timp.

Cadavrul urma să fie transportat de salvatori în Buşteni, de unde să fie preluat de către medicina legală.