„Nae, e clar, dacă îi duci să joace numai pe iarbă naturală, bat de rup! Rămâne să vezi ce trebuie făcut dacă mai dau peste cea artificială!”. ACS Petrolul ’52: cinci victorii, 13 goluri marcate, numai unul primit, în L2! S-o fi nimerit echipa de promovare?

Dragos Trestioreanu - sept. 13, 2021

Știți ce-mi place cel mai mult la fotbaliștii de-acum ai ACS Petrolul ’52? Că, deși continuă, de destulă vreme, acel ping-pong deja ridicol pe palierul comunicării clubului cu primăria, fără vreun efect palpabil, pe băieți nu îi afectează absolut deloc. Nu le pasă. Pot să spună câte unii că nu ar fi plătiți jucătorii, ei joacă și câștigă. Pot prevesti aceiași că un faliment ar fi iminent, dar Țicu & Co. își văd de treaba lor. Au reglat problema golurilor marcate, ba chiar și a celor primite, ceea ce nu se prea întâmpla în ultimele trei ediții de campionat. Pe scurt, deși au înțeles, și ei, că oficialii găzarilor continuă să bată la o ușă ferecată. Una care se pare că nu se va deschide decât atunci când conducerea lor se va așeza, vizavi de catedrală, în genunchi, așa cum se întâmpla pe vremuri cu peșcheșul pe la Constantinopole. Duceai, atunci, ce și cât trebuia, erai lăsat să trăiești; nu duceai, nu prea aveai viitor mai deloc. Acum, nu mai este așa, desigur, nici nu ptea s[ mai fie. S-au schimbat vremurile de multă vreme. Ai face o asociere cu o anume societate, ai accepta să fi condus, ar fi OK. Dacă nu ai face, musai a licita pentru șase mărci, chiar dacă ai avea nevoie numai de una. Ai vrea doar una, ai încurcat-o. Chiar dacă ar exista cineva, un consilier se zice, care are fi cerut, în scris, să se poată licita separat, ci nu la pachet. Până se va termina telenovela, mai sunt de mâncat destule pâini, așa cum se zice prin popor. Cui prodest? Vom vedea la finalul finalurilor. Dacă o mai fi ceva de înțeles.

Până una-alta, suporterii – indiferent de „orientare” – ar trebui să se bucure, laolaltă, că favoriții lor nu îi mai supără, ba dimpotrivă. Au jucat șase meciuri în campionat, până acum, au învins în cinci, de două ori acasă cu 2-0, a treia oară cu 4-0, iar în deplasare, o dată cu 3-0 și a doua oară cu 2-0. Duminică, 12 septembrie 2021, au făcut-o la Slobozia, în dauna incomodei formații locale, Unirea. S-a pierdut un singur meci, afară, pe terenul sintetic din „Pantelimon”, 0-1 cu Metaloglobus București. Dar, de atunci, fie campionat, fie Cupa României, numai succese, șase la număr la rând, patru în L2 și două în competiția KO. Cea în care s-a înscris de șapte ori și s-a primit tot un singur gol, ca și în eșalonul secund. Nu prea a fost la fel în ultimele trei ediții, nu-i așa? Deci, de ce ar trebui schimbat ceva, acum, dacă totul merge bine? Numai de dragul schimbării? Sunt ferm convins că la schimbarea în bine a contribuit și instalarea pe bancă a unui prahovean, Nicolae Constantin. Un tehnician cu foame de mare performanță care impune. Fără a fi un maestru al dialogului, nu-mi place să zic cu vestiarul, căci acesta este doar un spațiu amorf, oamenii dinăuntru fiind importanți, e capabil să strunească un lot de fotbaliști din diverse generații. Să îl motiveze cum-necum, să le ofere credința că sunt cei mai buni și că pot astfel să câștige, mereu, atunci când dau totul. Iar ei, nu întotdeauna strălucind ca joc, termină învingători, ceea ce este foarte important. De ce termină învingători? Fiindcă dau TOTUL!

Se vrea promovarea? Cu siguranță! Atunci, contează un gol în plus față de adversar, oriunde s-ar combate, acasă sau în deplasare, contează cele trei puncte, așa cum sună limbajul de lemn ante și post-factum, la sincroanele de la televiziuni. Clișeu deja bine cunoscut, nu întotdeauna și având rezultatul scontat, se spune că victoriile aduc victorii. Cel puțin la Petrolul ’52 este pe deplin aplicabil, până acum. Și nu văd de ce nu s-ar continua pe aceeași linie, câtă vreme vineri, 17 septembrie, de la ora 16.00, vine pe arena Ilie Oană formația timișoreană Ripensia, în campionat, iar peste patru zile și prim-divizionara FC U 1948 Craiova, în Cupa României. Nu cred că Nae Constantin o avea de gând să sacrifice Cupa în favoarea campionatului. Nu e în firea lui. Și nici, presupun, a celor care vor fi trimiși pe teren de el, marți seară, de la 19.45, tot pe „Ilie Oană”. Și, dacă tot am convenit că victoriile aduc victorii, de ce să nu se continue la fel, nu?

La Slobozia, în fața unei trupe cu mult schimbată față de vremea când era bătută de „lupi” cu 3-0 sau făcea remiză, 1-1, datele problemei au fost cu totul altele. A fost și noroc, la ocazia mare a lui Turcu, mai ales, dar și la reflexul lui Avram, atunci când a deturnat „capul” din apropiere al lui Ibrian. În rest însă, jucătorii lui Adrian Mihalcea nu au mai făcut deranj în careul mare al „albaștrilor”, culoarea galbenă fiind rezervată gazdelor, pentru similitudinea echipamentelor de acasă ale celor două grupări. Nici Petrolul nu a făcut vreo canonadă la buturile lui Gurău, trecut „o fugă” la probe, dar fără noroc, la Strejnicu, pe vremea lui Leo Grozavu. Însă, a beneficiat de un super fotbalist, iubit și acum la… Slobozia, de pe vremea împrumutului, și pus pe picioare de altfel, în februarie și mai a.c., la o clinică din București, de către președintele gazdelor, Ilie Lemnaru. Emoționant gestul de a nu „exploda” de bucurie, după ce a deschis scorul! A mai existat și un altul – care se simte pe iarba naturală ca… peștele în apă – știind cum să manevreze balonul și mai ales cum să îl trimită „în ațe”, indiferent de situație.

Așa s-a făcut diferența la două lungimi, cu DIARRA conclucrând cu Tucaliuc și Bratu în minutul 32, iar aproape la intrarea în ultimul sfert de oră al întâlnirii, s-a transformat iar în omul cu ultima pasă, așa cum a mai fost, trimițând mingea oferită de Măzărache pe dreptul lui VAJUSHI (74), cel care a țintit „din prima” colțul din stânga al buturilor aceluiași Gurău. Iar obiectul de joc a șters discret stâlpul vertical. Cu un nou gol, malianul este golgheterul L2, ex-aequo cu buzoianul Ciobanu, după cele șase reușite de amândoi. Noul assist îl clasează și el, fără îndoială, cel puțin pe podiumul ierarhiei creatorilor de goluri. De la Bokila nu a mai avut Petrolul așa un atacant, suporterii rugându-se să-l țină și să fie… ținut aici, și de la iarnă încolo! Pentru a nu fi acuzat că am văzut numai alb în jur, în meciul cu Unirea ialomițeană, să „vorbesc” și despre ceva gri. Chiar și cu un eventual risc de a fi iar blamat de către „avocați din oficiu, care nu au plătit baroul”. Intrat pe final, tânărul Constantinescu – voi repeta mereu că mustește de calități și, în special, talent! – a luat două acțiuni pe cont propriu, în banda dreaptă, în jumătatea adversă, așa cum îi place. Dar, de fiecare dată – oare, cumva, profesorii lui din juniorat nu i-au explicat îndeajuns că fotbalul este 99% un joc colectiv? – când a fost aproape blocat, a preferat o finalizare defectuoasă, deși în fața porții sau în careu erau demarcați atacanții Jarovic, în ambele faze, și Diarra. De ce acel individualism? Chiar să nu fi observat altruismul lui Diarra și la Brăila, în Cupa României și, acum, la Slobozia, în campionat? O discuție de la… Constantin la Constantinescu, pentru binele celui din urmă pe viitor, nu cred că ar strica deloc!

Nu pot să închei fără a aminti de episoade emoționante: înainte de start, momentul de reculegere de la pierderea ireparabilă a unuia dintre cei mai buni foști fotbaliști ai Petrolului original, fostul campion european de juniori Pall Sandor, nea Șoni, urmașii acestuia purtând banderole negre pe timpul meciului, respectiv simbioza de după ultimul fluier – cât am așteptat-o! – al unui meci din deplasare dintre galerie, mult mai numeroasă decât la Brăila, și favoriți, în frunte cu antrenorul dorit de toți suporterii, Nae Constantin, exuberant de-a dreptul și fericit peste poate!