Șicane fără motiv la adresa conducerii FC Petrolul, în săptămâna ultimului meci din turul play-off-ului. Dat de gol cu exagerările și cu „obiceiurile” sale făcute public de către diverși oameni de fotbal, acuzatorul cu profil moral îndoielnic o întoarce ca la… Ploiești!
Dragos Trestioreanu -
Duminică, 17 aprilie 2022, de la ora 12.30, FC Petrolul – liderul play-off-ului campionatului Ligii a II-a de fotbal – va bifa ultimul meci din turul acestei faze a competiției, care va marca, aproape sigur, promovarea în cel dintâi eșalon al sportului rege autohton. Dar, cu doar câteva zile înaintea startului partidei de acasă cu Unirea Slobozia, la un post de televiziune de sport la care este analist, un fost fotbalist, președinte de club și director sportiv vrâncean – al cărui fiu, Iustin, face parte din lotul echipei CSA Steaua București (locul 4, în prezent, în play-off L2) – a făcut o declarație aiuritoare. Una cu direcție clară la conducerea clubului găzarilor, a lui Narcis Răducan (foto sus, la titlu, pe vremea când era director sportiv la FCSB), despre el fiind vorba. Astfel, nici mai mult, nici mai puțin, Răducan a decretat că Petrolul ar fi „în groapă” din punct de vedere financiar, aproape „cântându-i prohodul”, la finele ediției în curs, formației lui Valentin Țicu și a coechipierilor săi. Care se aflau înaintea unei confruntări importante. Mai mult, focșăneanul dădea ca sigur colapsul ploieștenilor, cam aceleași previziuni avansând și despre secondanta din ierarhia play-off-ului a „lupilor”, FC Hermannstadt Sibiu. Chiar a menționat și că Răzvan Burleanu, ca președinte al FRF, nu ar trebui să acceptea promovarea echipelor aflate în insolvență (FC Hermannstadt) sau în „incapacitate de plată” (FC Petrolul)!
Preluând declarația făcută de Narcis Răducan, siteul care se ocupă de eșalonul secund, www.liga2.prosport.ro, l-a contactat pe președintele executiv al Petrolului, Costel Lazăr (foto jos), pentru a confirma sau infirma cele afirmate de cel care i-a fost coleg de club, pentru două luni, la Astra Giurgiu. Uimit, Lazăr a negat informațiile lui Răducan, afirmând – ușor ironic – că poate acesta din urmă o fi știind ceva din exterior față de ceea ce se cunoaște real în interior! Evident, în fața unor asemenea dezvăluiri grave făcute public la un post central de sport, reamintesc, am procedat la o scurtă investigație față de această persoană. Cea care nu este de azi, de ieri în fotbal, având și experiență în domeniu. Și ce putea să dovedească cel mai bine cine acuză decât profilul moral al celui în cauză. Ei bine, am găsit o investigație amplă a colegului de breaslă Costin Ștucan cu privire la Narcis Răducan, postând aici linkul pentru ca toți aceia care au uitat-o sau nu au cunoscut-o până acum să și-o poată reaminti ori să o descopere per această cale: https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-narcis-raducan-acuzat-de-fraudarea-propriilor-cluburi-impresar-niculae-l-a-dat-afara-de-la-astra-pentru-ca-voia-sa-fure-300-000-de-euro-din-pix-la-otelul-i-am-dat-in-plic-jumatate-dintr-un-comision-cum-se-apara-seful-fcsb-575200.html.
Parcurgând ancheta de pe www.www.gsp.ro, profilul acuzatorului Petrolului nu pare deloc a fi unul în urma căruia să i se dea credit în ceea ce susține în săptămâna duelului cu Unirea Slobozia. Dar, pentru a verifica și mai adânc, să zic așa, cele spuse în luna august acum aproape trei ani, l-am contactat pe domnul Constantin Popa, alias Gogu (foto sus, în text), care îl cunoaște foarte bine pe Narcis Răducan. Acesta mi-a confirmat tot ceea ce este scris negru pe alb în ancheta lui Costin Ștucan, jurnalist recunoscut pentru acest gen de investigații. Dl Popa, om de afaceri stabilit la Stuttgart, în Germania, îl știe foarte bine și pe Costel Lazăr, colaborând – declară dânsul – „foarte bine cu acest om de fotbal, de care suporterii petroliști ar trebui să fie foarte mulțumiți, mai ales pentru inteligența și cinstea lui ce-au contribuit decisiv la aducerea Petrolului atât de aproape de promovare”. Același domn Popa mi-a declarat și că „fostul impresar Răzvan Ene (foto mijloc, în stânga, alături de Narcis Răducan, în Spania, acolo unde fostul impresar locuia), un apropiat al meu, a trebuit să renunțe la impresariat după problemele financiare pricinuite de către Narcis Răducan, fiind obligat să se mute la Londra și să-și schimbe meseria. Dar, nu a uitat de toate acestea, confirmând și el justețea celor apărute în investigația Gazetei sporturilor”. După cum se poate observa într-un alt articol amplu publicat de aceeași „Gazeta sporturilor” – https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/video-exclusiv-o-noua-acuzatie-la-adresa-directorului-sportiv-de-la-fcsb-unde-l-a-prins-hagi-pe-narcis-in-timpul-antrenamentului-pozitia-dura-a-patronului-astrei-e-un-magar-575852.html – cu privire tot la Narcis Răducan, catalogarea lui de către Ioan Niculae (vezi în titlul materialului de mai sus) și un fost ofițer de presă de la ex-Viitorul, urmată de deciziile de demitere rapidă a președintelui executiv, respectiv directorului sportiv, de la Astra Giurgiu și fosta Viitorul (Gheorghe Hagi), dovedește o dată în plus profilul acuzatorului. De altfel, nu-i nicio noutate, nici la FCSB nu a stat mult, iar de câțiva ani buni, legătura oficială cu fotbalul se rezumă la aparițiile pe postul TV la care, o repet, este analist Să fi fost un semn că un om de fotbal cu experiența lui nu ar mai fi fost deloc în atenția vreunui club? Să fi fost, oare de ce?, o reacție și la declarațiile acuzatoare, dure, date nu demult de către fostul șef de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu?
Căutând să înțeleg ce l-a determinat pe Narcis Răducan să facă, tocmai acum, astfel de declarații la adresa conducerii Petrolului, cu bătaie spre conducerea la vârf, mi-am pus întrebarea dacă o anume colegialitate din perioada 1997-1998 de la clubul care are cele mai multe titluri naționale și Cupe ale României o fi fost doar o simplă coincidență? Sau nu a fost deloc așa? De puțină vreme, au reînceput șicanele, de parcă iminența promovării ar supăra pe cineva, în loc să o bucure. Cert este însă că, citind cele spuse de președintele Petrolului pentru www.liga2.prosport.ro, acuzatorul atât de ferm de pe la mijlocul săptămâni o întoarce acum ca la… Ploiești! S-a înmuiat și încearcă să „pună furtunul” pe „focul” ce l-a iscat inițial. Declarând mieros că își dorește ca Petrolul să promoveze și că pentru asta fostul coleg de la Astra trebuie apreciat din plin, arată cât de ușor este să condamni și, apoi, să vii și să retractezi, sub motivul – vezi, Doamne! – că o fi fost posibil să se fi informat eronat. Chiar așa, se poate da cu piatra și ulterior să spui că ai greșit? Atât de simplu este? Mai ales când, acum câțiva ani, au fost destule belele, în diverse pricini nu tocmai grozave! Poate cineva ar trebui totuși să se autosesizeze într-un astfel de caz, dar și în altele similare, desigur, și să măsurile care se impun!
Foto: www.gsp.ro și www.fcpetrolul.ro