Necazuri cu ANAF pentru Adrian Mutu
Redactia -
Ex-petrolistul Adrian Mutu a ratat, cu destul de puțină vreme în urmă, plecarea în India, pentru că nu ar fi primit viză de intrare în țara orientală, ca să fie înregimentat apoi la echipa FC Pune City – a actorului Salman Khan -, din recent înființata superligă locală. Refuzul a fost justificat de faptul că Mutu a devenit liber de contract după 31 august 2014, dată limită admisă de FIFA pentru transferul fotbaliștilor aflați sub angajament cu un club. Motiv să fie blocată, de către forul mondial al sportului rege, achiziția de gruparea indiană. Fostul internațional român Adrian Mutu (foto sus; www.sport.ro) – ultima oară la Petrolul Ploiești, în Liga I – are, acum, și un alt necaz – mai exact cu instanța de judecată. Acuzat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin sucursalele din capitala țării și din județul Argeș, că nu și-ar fi plătit taxele și impozitele decurgând din încasarea banilor de la clubul găzarilor, procesul lui Mutu se află pe rol, scrie presa bucureșteană, și va avea prima înfățișare pe 15 decembrie. Până atunci, cel căruia i se zice Briliantul a făcut, cum se mai practică, contestație la executare silită, pentru a prelungi astfel procesul. Anunțul cu dosarul lui Adi Mutu a fost postat pe siteul ANAF (foto jos).
Despre Mutu se mai scrie că ar fi avut un salariu lunar de 25.000 de euro la SC FC Petrolul, în baza unui contract întins pe o perioadă de un an și jumătate, reziliat amiabil înainte de termen, odată cu apariția ofertei primite din India. Acolo unde va ajunge însă în iarnă, în urma viitoarei perioade de transferări admise de FIFA. În sfârșit, „Il Fenomeno”, cum l-a numit, într-un reality-show, postul de televiziune Kanal D, la debutul său în România – are încă o problemă delicată. Din Republica Dominicană, unde locuiesc soția și cele două fiice ale lor, au apărut informații potrivit cărora Consuelo ar fi postat pe o rețea de socializare o fotografie alături de un alt bărbat, pentru care avea un gest afectuos, iar cele scrise acolo erau semnate cu… numele de fată! Tatăl fotbalistului, Iordache Mutu, a negat veridicitatea știrii că fiul său ar fi divorțat, chiar dacă semnele din spațiu virtual par să-l contrazică, mai degrabă. Până la plecarea în India, Adi Mutu stă tot în România, deși nu mai este în vreo activitate competițională, alt semn că relațiile cu Consuelo nu ar mai exista, de fapt.
Dacă, într-adevăr, fostul căpitan al Petrolului ar fi încasat un așa de mare salariu lunar, ceea ce ar fi însemnat un record „all time” al clubului ploieștean, este explicabilă animozitatea existentă, la un moment dat, între coechipieri de-ai săi, cu o contribuție superioară la bunele rezultate ale „lupilor”, și cel plătit mult mai mult decât ei. Regește, mai precis. De altfel, chiar dacă s-a încercat ca antipatiile să fi fost ținute cât mai departe de public, acestea au afectat relațiile din vestiar, viața extrasportivă tumultoasă, cu efecte directe pe teren în prestațiile lui Mutu, mai deloc la nivelul așteptat, în presă tot au transpirat tensiunile din vestiar. Printre cei mai afectați au fost fotbaliștii de origine iberică, dar nu numai. Asta deși, diplomatic, declarațiile fiecăruia dintre cei care se considerau afectați de statutul privilegiat al vedetei aflate la zenit erau mereu laudative la adresa lui. Normal, câtă vreme se știa susținerea de care se bucura la nivel înalt, în club, Mutu, peste care nu a putut trece, se zice, nici predecesorul lui Gigi Mulțescu. Cel din urmă s-ar fi și bucurat, se spune, că a scăpat destul de repede după revenirea sa pe banca Petrolului de o sursă de scandal, atât din mediul sportiv, cât și, mai ales, din cel monden.